Se afișează postările cu eticheta ciocolata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ciocolata. Afișați toate postările

marți, 1 mai 2012

Bruxelles

    Am petrecut o zi și în capitala Belgiei, Bruxelles, parte a excursiei în Țările de Jos.
    Fiind relativ aproape, câteva ore cu trenul din Amsterdam, am ajuns în jurul prânzului la primul obiectiv: Atomiumul. Proiectat în urmă cu mai bine de 50 de ani, monumentul de oțel e singura rămășiță a expoziției internaționale pentru care a fost construit. Acum, cele nouă sfere uriașe reprezintă una din atracțiile principale ale capitalei Europei.


    Cinci sfere au fost deschise vizitei. Fiecare sferă era împărțită în două nivele, având diverse expoziții despre istoria construcției, a perioadei când a fost ridicată și alte curiozități. Dar ce e cel mai frumos de văzut e priveliștea de sus, umbrele sferelor dând o imagine ciudată peisajului...



    Pasajele ce conectează sferele sunt dotate fie cu scări rulante, fie normale. Câteva din ele sunt dotate cu lumini multicolore, care te poartă parcă printr-un episod dintr-un serial SF...



    De la Atomium am mers în Piața Centrală (Grand Place), locul care, istoric și geografic, e inima Bruxelles-ului.
    Am petrecut câteva ore acolo, delectându-mă la terase savurând bere, degustând ciocolată și lăsând loc și pentru waffe...




    Pentru unii cea mai importantă atracție din Bruxelles, mica statuie de bronx a copilașului gol ce face pipi in public e puțin dezamăgitoare. Asta din cauza mulțimii de turiști ce se îngrămădește la fântână...și a dimensiunii în sine a statuii. Dar, de dragul ghidului și a pozei, am fost și eu acolo:


Mai interesant e Muzeul Orașului (City Museum), care găzduiește la ultimul etaj o colecție a hăinuțelor cu care a fost îmbrăcată statuia de-a lungul timpului: Elvis Presley , cosmonaut, soldat al războiului civil, samurai japonez și...

 :)

    Deși scurtă, vizita în Bruxelles a fost deosebit de interesantă, și recomand oricui e aproape să dea o fugă. Chiar și numai pentru acele waffe delicioase și pentru maeștrii ciocolatieri.
    Toate pozele aici.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

99%

    O vizită întâmplătoare ieri la un Lindt Chocolate Shop mi-a scos în cale ciocolata cu cel mai mare conţinut de cacao văzut vreodată: 99% !!


    După "wow"-urile scoase în minte şi puţin cu voce tare, am purces la casă să o cumpăr. Vânzătoarea se uită la mine şi mă întreabă dacă am văzut că are 99% cacao. Răspund afirmativ, şi mă întreabă dacă am mai încercat vreodată. Zic că nu, şi mă sfătuieşte să încerc întâi alte grade de intensitate mai slabe, pentru că asta e foarte amară. Bineînţeles, asta m-a făcut să îmi doresc ciocolata şi mai mult, aşa încât am luat-o. Preţ $5, tableta are, după cum se vede, 50g.
    Primele impresii, citind informaţiile de pe ambalaj: la ingrediente apare trecut ciocolată, praf de cacao, unt de cacao şi zahăr. Dacă însă te uiţi pe tabela cu informaţiile nutriţionale, sunt 0 grame de zahăr.
    Un prieten m-a întrebat aseară cum e posibil să existe în starea asta "solidă" o ciocolată cu un asemenea conţinut de cacao. Aparent, cacaua există în mai multe varietăţi, majoritatea conţinând anumite grăsimi care permit stabilizarea într-o tabletă solidă.
    Buuuun....pregătit fiind să mă aştept la ceva intens, am deschis ambalajul. Surpriză: ciocolata vine cu un "manual de utilizare" în trei limbi, cu titlul "IMPORTANT: SFATURI DE DEGUSTARE".


    Excellence 99% cacao este o ciocolată unică, care dezvăluie toată puterea şi bogăţia boabelor de cacao. Pentru a aprecia pe deplin aroma şi textura, vă recomandăm să vă dezvoltaţi progresiv papilele gustative, prin gama noastră de tablete de ciocolată cu conţinut ridicat de cacao, începând cu  Excellence 70%, apoi 85% şi în final 99% . Pentru cea mai bună experienţă de Excellence 99% cacao, gustaţi o bucată mică şi lăsaţi-o să se topească în gură. Puteţi să însoţiţi degustarea cu o cafea pentru a scoate în evidenţă şi mai tare gustul de cacao.


    ...iar momentul aşteptat a venit. Ţinând cont de sfaturile lor, am încercat o jumătate de cubuleţ. Un gust puternic de cacao a invadat gura, având o senzaţie inedită şi nemaiîntâlnită până acum. Explozia de cacao pură, topindu-se încet, produce o aromă ce rămâne în gură mult timp după ce minunăţia e înghiţită. Cealaltă jumătate de cubuleţ am savurat-o nu cu o cafea, ci cu câteva înghiţituri de ceai (wild sweet orange). Delicioasă combinaţie!

   
    Recomand această experienţă oricui pasionat de ciocolată. În ciuda preţului mare (raportat şi la cantitate), pot acum afirma că Lindt Excellence 99% "face toţi banii"!

luni, 26 octombrie 2009

Ciocolata noua

Pe la mijlocul vizitei de azi in Central Park , am mers pe 5th Ave. sa mananc ceva la pranz .
Cu greu am gasit o mini-cantina ... la un moment dat m-as fi bucurat sa gasesc si un McDonalds, intr-atat de foame imi era si nimic nu-mi iesea in cale. Cu exceptia... unui magazin de prezentare Lindt !
Paradisul copiilor, un magazin de ciocolata, era plin de turisti, am auzit cel putin 3-4 limbi diferite de engleza vorbindu-se inauntru..
Bineinteles ca si gurmandul de mine nu a rezistat tentatiei de a cumpara doua ciocolate care aratau delicioase :



V-am facut pofta ? :)
Am incercat in parc cea cu cocos si pot sa afirm ca e deeeliiiicioaaasaaaa .
Ah, si normal, preturile pe masura. Mai scumpe ca in supermarket. Doar e Fifth Avenue in Manhattan, nu ? Trebuie sa jupuim turistii de bani, putin cate putin ... tocmai de aceea presimt ca voi gusta cate 2-3 cubulete pe zi, sa ma "tina" mai mult ciocolatele . Sau ....