joi, 22 iulie 2010

Lebeniţă sau pepene?

    Fără prea multe introduceri, iată ce am cumpărat în seara asta de la supermarketul chinezesc de cartier:


    O fi lebeniţă? Aşa ai zice după culoarea cojii şi după gust. Dar...interiorul galben îţi cam dă de bănuit!
Cert e că, deşi am fost avertizaţi pe raft că e lebeniţă galbenă, am crezut că e ceva greşeală şi nu i-am acordat atenţie... iar acasă nu mare ne-a fost mirarea să întâlnim ceva ce nu am mai văzut niciodată până acum! Poza e elocventă în acest sens.
    Impresia finală? Gustul e asemănător cu "clasica" lebeniţă roşie, însă culoarea ciudată te face să te gândeşti de două ori înainte să muşti.

sâmbătă, 17 iulie 2010

Circle line

    După aproape două luni de absenţă aici, ocupat fiind cu serviciul şi venirea prietenei mele în vizită, în sfârşit am făcut împreună o ieşire foarte deconectantă în urmă cu câteva zile : o croazieră de 3 ore în jurul Manhattan-ului, cu cei care îşi zic Circle Line .
    Ziua a fost excelentă pentru o plimbare cu bărcuţa : nici prea cald, nici prea rece, iar cei $35 de persoană au meritat pe deplin. Se porneşte de pe un chei aflat chiar lângă Intrepid, pe râul Hudson, în direcţia sud, către capătul "din jos" al insulei Manhattan. E o privelişte inedită să vezi străzile perfect drepte, trase cu liniarul parcă, şi toate clădirile pe care de obicei le vezi din alte unghiuri.


    Din prima parte a drumului, mi-a plăcut cum se vede Manhattan-ul din partea statuii libertăţii. Aaa...şi da, vaporul se apropie destul de tare de insula statuii, se pot face poze faine dacă sincronizarea e bună :)
    După aceea, se intră pe East River, pentru a vedea Brooklyn-ul şi partea estică a Manhattanului. Pentru amatorii de inginerie sau tehnică, e fascinant să treci pe sub mulţimea de poduri care leagă cele două "orăşele". Iar poziţia noastră pe vapor (chiar în partea din spate, exact la margine) ne-a oferit privilegiul de a vedea nestingheriţi un soare pe cale să apună şi reflectările mirifice în apă şi pe clădiri.


        Îndreptându-ne către nord, am văzut pe dreapta şi Queens-ul, iar apoi Bronx-ul. Foarte cochetă a fost o căsuţă construită pe apă, întâlnită în calea noastră:


     Prea multe lucruri frumoase şi noi au fost de văzut ca să le pot descrie aici. M-a surprins foarte plăcut să văd un peisaj plin de natură în nordul Manhattanului, de pe Harlem River, şi de asemenea tot în nord, dar pe partea vestică a insulei, de pe Hudson River. Ca să citez de pe site-ul companiei care a organizat croaziera, cele "trei râuri, şapte poduri mari, cinci 'orăşele' (sau diviziuni, dificilă traducerea cuvântului englezesc) şi peste 25 de obiective renumite" fac croaziera o relaxare şi un punct de atracţie pentru oricine, fie turist, fie rezident în New York. Iar ca un sfat, nu cumpăraţi de la plecare cana lor de băuturi pentru că e un fel de "jaf la drumul mare". Mergeţi înainte să ajungeţi la chei într-un Deli sau Pharmacy, luaţi-vă o cantitate suficientă de apa şi mâncare, evitând să consumaţi ceva de la ei. Preţurile sunt ridicol de mari :)
    Toate pozele făcute atunci, pe galerie .