sâmbătă, 21 aprilie 2012

Amsterdam

    Prima excursie în Europa a venit devreme anul acesta, cu o vizită de câteva zile în Olanda.
    Experiențele au început chiar cu câteva minute înainte de aterizare, când din avion am văzut întinderile de mori de vânt, printre canale și câmpuri de flori. Ah, Europa!
    Pentru două zile am explorat Amsterdamul, cu ghidul în mână. Am descoperit orașul prin cartea lui Rick Steves (cel care m-a ajutat și în Paris să am o experiență frumoasă în 2010), un ajutor de neprețuit prin jungla urbană și nebunia olandeză.
    În prima zi, am pornit devreme într-o plimbare de la gara centrală...


...la Rijksmuseum...


Asemănarea dintre aceste două construcții nu e întâmplătoare: ele au fost proiectate de același arhitect, și stau față în față având în mijlocul lor orașul vechi.
    Am rămas uimit că la ora 8:30 dimineața, în ciuda agitației de pe stradă cu mașini, pietoni și bicicliști, în afară de foarte puține localuri, totul era închis: magazinele de haine, alimentare, până și McDonalds'ul și KFC-ul! Stăteam și mă întrebam unde merge toată lumea aia grăbita pe străzi...că sigur nu la magazinele ce le voiam eu să fie deschise....
    Am menționat mai sus bicicliști. E extraordinară pasiunea lor de a folosi bicicleta în orice moment al zilei. Indiferent de vârstă sau condiție socială, bicicliștii sunt peste tot, și în număr mult mai mare decât am văzut oriunde în America. Altă deosebire e că majoritatea nu au biciclete scumpe sau sofisticate, ci se dau pe niște biciclete ce mi-au amintit de cele din România din perioada revoluției din '89 - simple și ruginite. Ideea e să nu atragă hoții sau dacă totuși sunt furate pierderea nu e mare.
    Cele două mari muzee fiind în renovare (Rijksmuseum și Muzeul Van Gogh), având deschise doar câteva secțiuni, am reușit recordul să vizitez trei muzee într-o zi. La cele menționate mai sus am adăugat și Muzeul Amsterdam, un periplu prin istoria orașului din secolul XIII până în zilele de astăzi. Cu adevărat impresionant!
    Ce-mi place foarte mult în ghidurile lui Rick Steves sunt tururile sale prin oraș. Ajungi să vezi locuri și clădiri pe care altfel nu le-ai observa sau nu ai ști că ele există:

În mijloc, clădirea roșiatică, e cea mai îngustă casă din Amsterdam...


Din cauza faptului că toate clădirile sunt lipite una față de alta, având scări strâmte înăuntru, olandezii au găsit un mod ingenios de a rezolva problema mutatului într-o casă nouă:


Majoritatea clădirilor au cârlige, pentru ca să poată atașa scripeți... În ziua de azi însă, noile tehnologii oferă o metodă mult mai comodă:


    O altă problemă pentru locuitorii țărilor de jos a fost și sunt locuințele. Costurile fiind ridicate din cauza spațiilor limitate, nu a durat mult până să apară casele plutitoare pe canale:


    Nu se putea ca prin plimbarea mea să nu trec și prin piața de flori. Forfotea de turiști, localnici, vânzători care iți încântau privirile cu o mulțime de flori de toate culorile. Bineînțeles, predominau lalelele, florile oficiale ale Olandei...


    Timpul a fost scurt. Olanda mi-a lăsat o amintire plăcută și dorința de a reveni cândva pentru a o explora mai îndeaproape. Restul de poze sunt pe galeria Picasa.