Şi iată că ieri am ajuns şi eu să vizitez ceva ce doar în filme văzusem în România şi nu credeam că o să ajung vreodată să privesc îndeaproape: Statuia Libertăţii.
Cred că nu trebuie să dau prea multe detalii despre acest punct turistic, decât unele sfaturi pentru cine nu a mers încă pe Liberty Island şi plănuieşte o vizită. Un bilet costă $12, şi se poate procura din Battery Park sau online. Dacă luaţi cu câteva zile în avans, în preţ e inclusă şi intrarea la piedestal. Biletele luate pe ultima sută de metri, deşi costă la fel, nu au accesul la baza statuii inclus. Deşi iniţial mi-am dorit să urc şi în coroană, a fost prea târziu: biletele cu accesul în coroană se cumpără doar online cu circa o lună-o lună şi jumătate în avans.
Beneficiind de o zi superbă, fiind însoţiţi de pescăruşi la tot pasul, am putut admira îndeaproape şi din interior această bijuterie a ingineriei din secolul XIX. În piedestal există un mini-muzeu cu fotografii vechi încă de la construcţia ei în Paris, modele în scară 1:1 cu torţa, faţa, piciorul statuii, şi explicaţii detaliate despre întreg procesul necesar montării, întreţinerii şi renovării ei.
Baza statuii e impresionantă, mai ales datorită priveliştii pe care o ai ridicându-ţi privirea în sus şi văzând întreaga structură metalică concepută de Gustave Eiffel. Am regretat încă o data faptul că nu am putut lua bilete în coroană, dar ne-a trecut repede când am ieşit afară la nivelul observatorului. Se vede foarte frumos Manhattan-ul, Brooklyn, Staten Island şi New Jersey. Însă şi mai impresionantă e statuia in sine, privită mai îndeaproape:
Cu cât coboram mai jos către baza piedestalului, cu atât ni se desfăşurau în faţa ochilor posturi din cele mai inedite:
Recunosc că m-au trecut fiori când am realizat că e într-adevăr o construcţie mare şi faptul de a fi acolo unde doar în videoclipuri şi filme am văzut şi niciodată nu m-am gândit că o să ajung...
În preţul biletului mai e inclusă şi o debarcare pe Insula Ellis. Considerând prea puţin interesantă pentru mine (sau europeni în general) această insulă cu muzeul imigranţilor care conţine arhive ale punctului vamal ce l-a constituit în secolele XIX şi XX Ellis Island, mi s-a rezervat totuşi o surpriză: pe aşa zisul "zid de onoare al imigrantului american" mi-am găsit şi numele meu de familie :)
Toate pozele de ieri aici, precum şi altele interesante de la un magazin de jucării uriaş în inima Manhattan-ului, unde ne-am relaxat după plimbarea pe insule.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vă rog semnaţi-vă dacă doriţi să comentaţi, ca să ştiu cine mi-a călcat pragul blogului :) Mulţumesc!