Cascada Niagara

    Cu toții am auzit de cea mai mare cascadă din lume (ca debit) la lecțiile de geografie din școala generală. Îmi amintesc și acum fiorul ce m-a trecut când am văzut pentru prima oară poze cu cascada Niagara. Au trecut mai bine de 15 de ani ca să simt pe viu acei fiori pe care îi avem când natura ne scoate în cale ceva grandios.
    Am ajuns ieri în Toronto, Canada, cu aproape o săptămână înainte de Summit-ul Mozilla. Am plecat de la aeroport direct către Niagara, pentru a sta peste noapte acolo și a petrece o zi plină,  duminica, în jurul cascadei.
    Deși relativ târziu, obosit de pe drum și fiind treaz de la 5 dimineața, nu am putut rezista tentației de a arunca o primă privire asupra cascadei. Hotelul la care am stat e convenabil plasat la câteva sute de metri de un punct de observație cu priveliștea de mai jos:

    Cum s-a lăsat noaptea, am avut parte de o surpriză. Cascada din partea Statelor Unite e luminată din Canada în culorile curcubeului, oferind o priveliște interesantă.
    Duminică de dimineață m-am urcat pe un vaporaș și am luat un tur denumit "Maid of the Mist" ("Domnișoara de ceață"). Barca te plimbă pe râul Niagara, și se apropie de cascadele care compun "Cascada Niagara":

Cascada Americană

 

Valul Miresei (în dreapta pozei)

Potcoava

În drumul către "Potcoavă", barca trece pe lângă celelalta două cascade, având unica ocazie de a fi în două țări în același timp: râul Niagara desparte Canada de Statele Unite ale Americii. Privind înspre partea canadiană, un curcubeu se ținea scai de barca noastră...

 Cu cât ne apropiam mai tare de Potcoavă, cu atât vântul și apa te copleșeau tot mai tare. Bine că ne-au dat pelerine de ploaie înainte! Barca se apropie îngrijorător de tare de locul unde apa cade printr-un vuiet asurzitor, însă gândul că turul e activ de aproape 150 de ani te linișteste puțin: barca rezistă, în ciuda instinctelor care te învăluie în sentimente de frică și admirație.

Deodată, barca se oprește. La aproape 20-30 de metri de locul care generează zgomotul. Fără discuție, apa pătrunde peste tot, în ciuda pelerinei. Dar mai contează? În mijlocul potcoavei, în inima Niagarei, niște puncte mici într-o barcă privesc cu gura căscată minunea creației...

La întoarcere, o priveliște frumoasă se deschide în fața ochilor: Podul Curcubeului ("Rainbow Bridge"), care leagă Statele Unite de Canada:

Rainbow Bridge - Canada în stânga, SUA în dreapta

    După ce am coborât din barcă, ne-am îndreptat spre următorul punct turistic - atracția denumită "Journey Behind the Falls" ("Călătorie în spatele cascadei"). Drumul urcă chiar deasupra cascadei, cu o perspectivă nouă asupra Potcoavei...

Un lift coboară apoi chiar la baza cascadei, și tunele construite de om te aduc aproape de locuri unde altfel nu ai avea ocazia să ajungi. Cu adevărat o experiență unică!

    

    Orășelul de pe partea canadiană, de lângă cascada Niagara,  e cu siguranță un punct turistic interesant. În mintea mea, mă gândeam că e vreun oraș micuț, plictisitor, cu câteva hoteluri, care supraviețuiește datorită turiștilor atrași de cascade.

    Oh, cât de mult am greșit crezând asta! Spre surprinderea mea, orașul e o încercare de a imita Las Vegas și New York, rezultatul fiind un kitsch dus la extrem: case de orori (inclusiv un castel al lui Dracula), muzee de ceară cu nume obscure, lanțuri de restaurante americane (printre cele mai slab privite în orice alt colț al Americii), o imitație a "London Eye", un Burger King cu un Frankenstein ținând un hamburger...

 

Mi s-a părut amuzant un tip ce cânta la chitară într-un restaurant, având ca portativ...un iPad :)

    Printre atracțiile turistice pe toate gusturile, am găsit ceva care mi-a atras atenția. O casă construită...cu fundul în sus!

 

    Bineînțeles, nu am stat pe gânduri și am intrat în ea. Pot să spun că după primii pași înăuntru, am amețit! Toate încăperile și aranjamentele sunt răsturnate!

    A fost un sfârșit amuzant al unei zile pline. Experiența a fost extraordinară, și mi-a deschis apetitul pentru a găsi pe viitor o nouă scuză de a veni în Toronto și a vizita iarăși Niagara.

    Toate pozele făcute aici, pe galeria Picasa.

Vancouver, Canada

    Prima vizită în Canada!
    Am ales Vancouver pentru că e foarte aproape de California (un zbor de două ore din San Francisco) și pentru că avem un birou nou deschis în centrul orașului. O ocazie perfectă de a vizita pentru prima oară Canada, mai ales datorită weekendului prelungit în America.
    Prima impresie a fost oarecum surprinzătoare: prin geamul taxiului, nu părea cu nimic deosebit față de America. Aceleași magazine, panouri pe autostradă, iar singurele diferențe vizibile au fost indicatoarele de viteză în km/h în loc de mph și unele afișe în engleză și franceză. Cu atât mai bine, tranziția a fost ușoară!
    Centrul Vancouver-ului e un amestec interesant de influențe europene, americane și asiatice. Străzile pavate și clădirile vechi din Gastown dau un efect european puternic, iar restaurantele indiene, italiene și libaneze contribuie la diversitatea orașului. Ca să nu mai vorbim de japadog, o prescurtare de la "hotdog japonez": se ia ceva tradițional american - hot-dog - și se adaugă sosuri japoneze. O mâncare ieftină la colț de stradă, care însă la ora prânzului generează cozi uriașe!
  
    Cele trei atracții pe care le-am vizitat au avut un numitor comun: natura!

Parcul Stanley (Stanley Park)
    Situat pe o peninsulă, parcul e înconjurat aproximativ 9 kilometri de un drum pentru pietoni și bicicliști. Cu scopul de a și proteja eroziunea cauzată de apă, acest zid oferă priveliști superbe ale munților ce înconjoară orașul...

Muntele Grouse
     Având o altitudine de peste 1200 m, și doar la o jumătate de oră cu mașina din centru, diversele activități oferite fac acest munte una din cele mai frumoase atracții ale Vancouver-ului.
    De obicei nu sunt mare fan al spectacolelor din parcuri ce se pretează a fi "amuzante", dar trebuie să recunosc că "tăietorii de lemne" au fost peste așteptările mele: e vorba de mic show, menit să prezinte într-o manieră distractivă activitățile tăietorilor de lemne din trecut. Cu adevărat amuzant!
    Însă ceea ce merită cu adevărat toți banii (la propriu, biletul de acces e destul de scump) e priveliștea de sus...ce îți taie răsuflarea!

    Ciudată senzația la sfârșit de mai, să văd și să ating zăpadă. Mai ales venind din însorita California :)
    Pe munte se află o construcție recentă: o turbină de vânt, prima de acest fel construită la o asemenea altitudine extremă în America de Nord. Spre bucuria mea, accesul e permis turiștilor sus, de unde "ochii vântului", cum e poreclită, deschide o și mai largă priveliște a munților și a orașului, acum minuscul:

    Deschisă publicului se află o mini-rezervație de urși grizzly, temporară acum până la finalizarea unei arii mult mai extinse. Înconjurată de un gard electric, e o ocazie unică să vezi uriașele mamifere jucându-se prin zăpadă:

    Și asta nu e tot ce oferă muntele. Se poate schia, merge în drumeții prin pădure, pentru cine are timp să petreacă o zi întreagă și e echipat corespunzător. Poate data viitoare am să stau mai mult, zona e superbă!


Podul suspendat Capilano
    Ideea m-a atras de cum am auzit de acest pod: lung de 130 metri, la 70 de metri deasupra unui râu, foarte îngust...ce poate fi mai palpitant de atât? Cu atât mai mult cu cât vremea a fost superbă!

OK, recunosc că mi s-a făcut puțin frică. Podul e foarte flexibil și din cauza mulțimii de turiști se balansa în continuu. Dar am citit pe urmă că temerile nu-și au locul. În urmă cu câțiva ani, o furtună puternică a doborât un brad de 46 de tone. A căzut pe pod, care nu s-a rupt ci doar s-a îndoit foarte tare. Cu adevărat o construcție solidă!
    În parc mai există două atracții:

 "Aventuri în vârful copacilor" e un lanț de poduri suspendate printre brazi, la înălțimi de până la 30 de metri, cu scopul de a oferi o perpectivă a naturii așa cum o au veverițele.

"Aleea printre stânci" te poartă la înălțime, evident, printre stâncile abrupte ale parcului. Partea bună e, spre deosebire de podul suspendat, că nimic nu e în mișcare acolo, așadar senzațiile nu sunt chiar așa de tari ca cele trăite pe pod :)

    Datorită și vremii superbe pentru orașul poreclit "Raincouver" de locuitorii săi (joc de cuvinte unde primele litere le-au înlocuit cu substantivul ce înseamnă "ploaie"), am avut parte de o primă experiență canadiană de neuitat. Pozele care au imortalizat aventurile sunt pe galeria Picasa.