vineri, 6 august 2010

Alte ciudăţenii

    OK, probabil pentru mulţi ceea ce am văzut zilele astea în Battery Park nu e ceva extraordinar. Însă trăind în New York City, nu e la ordinea zilei să vezi o curcă într-un parc.
    Da...am avut surpriza acum câteva zile, mergând să iau prânzul, să văd o curcă plimbându-se nestingherită prin iarba din parc, printre oameni, veveriţe şi porumbei, ciugulind iarbă sau odihnindu-se în tihnă la umbră.


    Cu totul neobişnuită şi ciudată o asemenea privelişte în partea asta de New York. Ultima oară când am văzut curci era la bunicii prietenei mele, în România la ţară. Mirarea nu a fost doar a mea, foarte multă lume se oprea şi se întreba ce o fi căutând biata pasăre pe-acolo. Evident, curca a ajuns deja atracţie pentru poze :)

    Partea a doua a ciudăţeniilor se referă la un fruct. După lebeniţa galbenă, urmează acum banana roşie. La o vizită iniţială în Whole Foods Market din Union Sq. (care apropo e extraordinar, regret acum că n-am fost mai devreme), am găsit soiul de banane de mai jos:


    Părerea iniţială e că arată ca şi bananele normale, dar stricate. Că alea se înnegresc când incep să nu mai fie bune...dar eticheta de pe ele zice că sunt banane roşii de fapt. Cum sunt la gust? Habar n-am! Pentru că se pare că nu sunt coapte deloc, şi m-am păcălit desfăcând una...am să o las pe a doua la soare să se coacă, iar dacă a mâncat cineva până acum aşa ceva, să-mi zică şi mie cum sunt la gust :)

3 comentarii:

  1. Salut!

    Stiu ca nu are legatura cu articolul acesta, dar nu am gasit la tine pe blog... un articol (un how-to, sa zicem) despre cum ai ajuns in NY. M-ar interesa ce conditii a trebuit sa indeplinesti, cam cat timp a durat pana ai primit viza...
    Multumesc anticipat si mult succes in continuare (atat cu blogul, cat si cu viata in NY)!

    RăspundețiȘtergere
  2. George, multumesc pentru comentariu. Nu e nimic special legat de cum am ajuns in NY, pot doar zice ca intamplare pura :)
    Daca imi lasi o adresa de email/id de messenger, pot sa-ti dau detalii legat de ce esti interesat :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Salut!

    Scuze de intarziere, o sa te deranjez zilele astea pe Y! :)

    RăspundețiȘtergere

Vă rog semnaţi-vă dacă doriţi să comentaţi, ca să ştiu cine mi-a călcat pragul blogului :) Mulţumesc!