Sa fiu sincer, cand niste prieteni mi-au spus de aceasta expozitie in urma cu cateva saptamani, am zis ca n-o sa merg sa o vizitez degraba, stiindu-ma foarte "sensibil" la sange, disectii, organe, cadavre etc . Dar mi-am luat totusi inima in dinti, si pentru aproape $30 (destul de scump) am avut parte de o experienta extraordinara de explorare a corpului uman.
Cu regret am citit de dinainte pe site-ul lor ca sunt interzise orice dispozitive de facut fotografii, dar se pot gasi la ei pe pagina sau in alta parte unele poze.
Expozitia contine corpuri umane "reale", nu mulaje, pastrate printr-o tehnica aparte numita "conservare polimerica" .Am sa traduc de pe site ce inseamna aceasta tehnica, pe mine m-a fascinat:
De la sistemul osos, la cel muscular, nervos, circulator, respirator, digestiv si reproductiv, poti privi indeaproape organe sau corpuri intregi. Mi s-a parut interesant faptul ca totul e foarte bine explicat si documentat, mereu exista personal prin preajma care e mai mult decat bucuros sa iti raspunda la intrebari. Un alt aspect aparte e ca sunt prezentate si organe bolnave . Poti vedea cum arata plamanii unui fumator, sau un ficat cu ciroza, sau diferite organe afectate de cancer, tumori, sau alte afectiuni.Anatomistii trateaza un corp cu produse chimice pentru a opri temporar procesul de descompunere. Apoi il diseca pentru a expune structurile importante. Toata apa este eliminata din eşantion prin înlocuirea acesteia cu acetonă. Modelul este plasat apoi într-un amestec de silicon lichid într-o cameră de vid. Sub vid, acetona devine un gaz care este complet înlocuit de amestecul de polimeri. La final, polimerul de silicon se intareste. Rezultatul final este un cadavru uscat, fara miros,conservat permanent si care nu conţine substanţe chimice toxice. Acesta îşi păstrează aspectul original, dar arata ca şi cum ar fi de cauciuc.
O sectiune speciala e aceea de dezvoltare a fetusului uman. Nu prea pot zice multe, pentru ca e o sectie tulburatoare, dar fascinanta. Ce mi s-a parut foarte "socant" acolo a fost corpul unei femei ce avea o sarcina, si se vedea fetusul .. cu siguranta n-am sa uit ce am vazut acolo degraba !
Un fapt amuzant, multa lume (de altfel si eu) se apropia de cadavre si le mirosea. E intr-adevar o realizare remarcabila sa poti privi muschii si organele pe oase, si sa nu se simta absolut niciun miros.
Cuvintele insa nu pot descrie minunile vazute acolo. Ramane doar sa veniti sa vedeti expozitia, cand aveti primul drum la New York :)
Ah, si singura mea amintire de acolo e o poza facuta la intrare .
Super, te invidiez! Vreau sa vad expozitia asta de cand am citit de ea acum multi ani in "Descopera", suplimentul care venea mi se pare cu Jurnalul National. Era acolo si o imagine cu o femeie insarcinata care ma fascina. Dar din cate stiu e o expozitie itineranta asa ca poate mai ajunge si in Olanda o data (a mai fost acum vreo trei ani, prietenul meu a fost deja).
RăspundețiȘtergereMmmmmm .... ce macabru suna!!!!! Cred ca este fascinant sa poti vedea toate organele si toate partile corpului uman. Pacat ca nu putem vedea cateva poze.
RăspundețiȘtergere@Viorica : asa e, imaginea acelei femei insarcinate e tulburatoare.Sper sa ajunga si la tine inca o data, daca nu, va astept la NY :)
RăspundețiȘtergeream avut si eu ocazia sa vad expozitia asta.
RăspundețiȘtergereo experienta cu adevarat interesanta si ce m-a surprins pe mine a fost ca f multi parinti isi adusesera copii sa o vada.
de originea dubioasa a corpurilor folosite in expozitie ai auzit?