sâmbătă, 20 octombrie 2012

Vizită la sediul Mozilla din Mountain View

    În urmă cu un an și jumătate am început lucrul la Mozilla, la sediul central din Mountain View, California. Orașul, având un număr de locuitori similar cu Bistrița, găzduiește, pe lângă Mozilla, sediile centrale ale multor companii renumite, cum ar fi Google, LinkedIn, Symantec, WhatsApp, și sucursale ale Microsoft, Nokia, Opera, Red Hat, ca să le pomenesc doar pe cele renumite la nivel internațional.
    Era și normal să mă simt copleșit la început de tot ce era în jurul meu! Mozilla a fost și este mult peste orice alt servici ce l-am avut, în State sau în România. Iar din ce am auzit vorbindu-se pe aici, faptul că e o organizație non-profit o încadrează printre companiile unice în ce privește felul cum sunt tratați angajații și atitudinea deschisă cu privire la codul sursă al produselor, birourilor și datacenterelor.
    Pe lângă sediul din Mountain View, Mozilla mai are birouri, numite și "spații Mozilla" (Mozilla spaces)  în alte orașe, țări, chiar continente. Spațiile Mozilla oferă un loc pentru a lucra, a se ajuta reciproc și a schimba lumea open-source pentru angajați, contribuitori și membri ai comunităților locale. În Statele Unite, anul trecut am deschis un sediu în San Francisco, și există planuri ca anul viitor să se deschidă în Boston și Portland birouri noi. În Canada, avem birouri în Toronto și Vancouver. În Europa, Paris și Londra, iar anul viitor vom deschide o nouă locație în Berlin. Evident, Asia nu putea fi uitată: avem birouri în China, Japonia, Taiwan, precum și în Noua Zeelandă.
    Fiecare sediu are specificul său, de cele mai multe ori adaptat culturii locale, însă în toate predomină spațiile deschise și sălile de conferință cu nume amuzante.
   
    Revenind acum la Mountain View, sediul e în centrul orașului, unde închiriem două etaje dintr-un complex de birouri.
    
    Etajul 2
La intrarea de la etajul doi, există un spațiu care e deschis mereu în timpul programului de lucru. Un dinozaur din tablă ruginită, sigla Mozilla, te întâmpină...prietenos:
În decursul timpului, lumea a făcut tot felul de glume, după cum se vede în poză: dinozaurul are acum o șa de călărie și o pălărie mexicană. 
    Tot aici se află o zonă unde invitații pot aștepta să fie chemați înăuntru, iar uneori chiar și angajații lucrează când vor să se deconecteze de la birou:

  
    Dacă li se face sete sau vor o gustare rapidă, o cafea, ceai sau ciocolată caldă, frigiderul cu băuturi și rafturile cu fructe, snacks-uri și diverse dulciuri e disponibil oricui...gratuit:

 
    La fiecare etaj există două astfel de bucătării, aprovizionate zilnic.
    Biroul meu se află în sala "R2D2", intrarea făcându-se din acest lobby:


    Referințele la diverse filme clasice SF sunt evidente în tot sediul :)
    Câteva săli de conferință de la etajul doi au nume amuzante, cu referințe la prescurtări folosite pe internet:


IMHO (in my honest opinion = "după părerea mea sinceră")

 
LOL (laugh out loud = râzând tare)

    Există două camere la etajul doi care sunt printre preferatele mele:
Evident, tot cu o referință din jargonul internetului (afk = away from keyboard, traducere "nu sunt în fața tastaturii"), această sală e folosită de către QA (Quality Assurance, echipa care testează produsele înainte ca ele să fie făcute publice) pentru a testa rapid o vulnerabilitate nouă sau un bug nou. Diversele sisteme de operare, pe platformele cele mai comune, asigură accesul rapid pentru a verifica o problemă reclamată.


    HAXXOR  e o "cușcă Faraday" care conține o mulțime de echipamente electronice care ar perturba în mod normal undele radio din clădire. E unica încăpere creată astfel, și lucrând în IT, am ocazia de a avea acces înăuntru, altfel restricționat majorității angajaților.

Dar cum arată totuși spațiile de lucru, birourile propriu-zise? Sunt deschise, prietenoase și cu posibilități nenumărate de a fi decorate...



    Punându-se un mare accent pe confortul angajaților, putem să ne alegem câte monitoare vrem, modelul lor, ce accesorii ne plac (tastatură, mouse, scaune, etc), ba chiar există un consultant "ergonomic" care recomandă toate acestea în funcție de profilul fiecăruia.

Există și o mică terasă, unde de obicei vara, aproape săptămânal, ne strângem toți angajații și facem grătare. O ocazie ideală de a socializa și de a cunoaște lume nouă!

 

    Etajul 3
În fața ieșirii din lift, un semn drăguț te întâmpină la singurul etaj deținut în totalitate de Mozilla la sediul din Mountain View:

Lobby-ul de aici e la fel de prietenos ca și cel de la etajul doi...

 

Sigla Firefox din fundal e de fapt un "tablou" făcut din cuburi Rubik.
În fața fotoliilor, câteva din premiile și trofeele câștigate de Mozilla în decursul anilor:


E imposibil să nu observi pe jos niște lăbuțe care par a te ghida undeva...


Urmându-le, treci pe lângă alte birouri și săli de conferințe, printre care se remarcă Holodeck:


Aici, în fiecare luni dimineața, noii angajați asistă la un proces de "orientare" în companie, unde li se explică diverse proceduri interne și intră în posesia unui laptop nou, ales de ei în prealabil când au semnat contractul de angajare. Fiecare poate să-și aleagă ce dorește, și în general își face propria configurație.
Urmând în continuare pașii de pe covor, te oprești pentru câteva secunde la o mică bibliotecă cu cărți tehnice...


...și un panou TV care afișează în timp real tweet-uri care menționează Mozilla și Firefox în ele.
Ultimii pași trec pe lângă alt frigider plin cu băuturi pe toate gusturile


aflat la intrarea în spațiul comun numit 10 Forward!

 
Pe lângă bucătarie, fotolii și mese, aici există un podium care e folosit în fiecare luni dimineața, la ora 11AM ora locală, pentru ședința publică Mozilla: se discută statusul proiectelor, actualizări de interes public, se introduc noii angajați și în general au loc discuții care pot fi prezentate în mod deschis. Ședința se transmite în direct pe air.mozilla.org.


Atunci când nu există prezentări, lumea vine aici să urmărească programe TV, filme, sau se joacă pe una din consolele de jocuri (Xbox, PlayStation sau Wii).
 
Alte "facilități" ale acestui spațiu sunt...


masa de biliard


scaun de masaj

 și acces la o altă mică terasă care are vizibiliate pe Castro, strada din centrul orașului.

Turul virtual nu s-a terminat aici, mai există câteva poze pe galeria Picasa. Dacă vreodată vizitați nordul Californiei și sunteți în apropiere de San Francisco, vă pot face un tur al acestui birou (sau al celui din San Francisco, de ce nu?) oricând!