Când eram prin liceu, se difuza la TVR un serial ce m-a fascinat întotdeauna: "Aventurile tânărului Indiana Jones". Acţiunea se desfăşoară în anii copilăriei lui Indiana, pe când împreună cu tatăl său vizitau ţări îndepărtate, iar mai apoi povestea continuă în adolescenţa sa.
În aventurile sale, tânărul Indiana se întâlneşte cu figuri marcante ale epocii în care se desfăşoară acţiunea: de la preşedintele american Theodore Roosevelt, la artişti ca Picasso, Degas, Puccini, Tolstoi, plus multe alte figuri marcante ale secolului trecut (Edison, Pancho Villa, Freud, etc, etc).
Pe Netflix am găsit, spre bucuria mea, seria completă. Iar pe lângă episoadele propriu-zise, fiecare disc e însoţit de un material bonus care detaliază prin documentare scurte evenimentele sau personajele despre care s-a vorbit în film.
Şi aşa am descoperit eu...opera. Episodul în care Indy îl întâlneşte pe Puccini e acompaniat de două mini-documentare despre artist şi despre operă. Trebuie să recunosc că înainte să le vizionez, consideram opera ceva plictisitor, de neînţeles, şi fără nicio dorinţă de a merge.
Dar...am fost aşa de impresionat de prezentarea făcută, încât a doua zi am şi căutat bilete să merg cât mai repede la un spectacol. Iar spre extazul meu, la METropolitan Opera din New York stagiunea asta include chiar opera La Bohème a lui Puccini, prezentată în film! Am scos aproape $180 din buzunar (pentru un loc bun...), pentru spectacolul la care am mers joi seara.
Nici nu ştiu cum să descriu experienţa avută. Drama, muzica, aranjamentul scenic, artele vizuale, umorul, toate s-au îmbinat într-un spectacol extraordinar. Deşi văzusem filmuleţe de multe ori, nimic nu s-a comparat cu ce am trăit acolo "pe viu". Design-ul scenelor a fost de vis, nu ştiu încă nici acum care mi-a plăcut cel mai mult, pentru că toate s-au ridicat la superlativ. Emoţiile cele mai mari le-am trăit la finalul actului IV, când moare Mimi. Deşi ştiam ce se va întâmpla, nu am putut să nu simt fiori la scena cu o puternică încărcătură emoţională de la sfârşit.
A fost mai mult decât m-am aşteptat. Sincer, nu m-am gândit niciodată că îmi va plăcea aşa de mult. Un plus mare l-a avut şi faptul că am înţeles ce se cânta graţie subtitrărilor. De aceea sfătuiesc pe oricine nu a mers până acum la operă, să o facă. Să lase deoparte toate prejudecăţile sau temerile, şi să păşească cu încredere pe covorul roşu de la intrare...
