Cirque du Soleil - Wintuk

    Mi-aş fi dorit să însoţesc post-ul ăsta cu multe poze, filmuleţe...însă din păcate politica celor de la Cirque du Soleil e strictă.
    Aşadar, încerc în câteva cuvinte să descriu experienţa avută aseară, în Madison Square Garden, la spectacolul "Wintuk" de la Cirque du Soleil. A fost primul spectacol de-al lor la care am participat (în România n-aş fi avut ocazia asta degrabă...), aşa că am rămas efectiv cu gura căscată la ce am vazut!!!
    Felul cum se îmbină acrobaţiile cu povestea (un băiat porneşte în căutarea cauzei pentru care nu există zăpadă), prin "clasicele" elemente de echilibristică, dar şi costumele colorate şi decoraţiunile inedite, fac experienţa de vis. Totul e în mişcare, iar dacă îţi desprinzi privirea pentru câteva secunde de la personajul principal, vezi că nimic nu e static, cu toţii completează cu succes execuţia centrală.
    Am rămas foarte plăcut impresionat, şi m-am convins că voi încerca să merg de-acum la toate spectacolele lor pe viitor (a fost a treia încercare de fapt, la Banana Shpeel mi s-au anulat două spectacole la care luasem bilete).
    Wintuk, în ultimul său sezon, e abia la început iarna asta, aşa că, dacă nu aţi mers până acum, mergeţi şi luaţi bilete din timp :) Pe show-ul de ieri, am plătit aproximativ $70 în total, printr-o promoţie aplicată prin TicketMaster.
    Veţi avea parte de multe surprize plăcute!

99%

    O vizită întâmplătoare ieri la un Lindt Chocolate Shop mi-a scos în cale ciocolata cu cel mai mare conţinut de cacao văzut vreodată: 99% !!

    După "wow"-urile scoase în minte şi puţin cu voce tare, am purces la casă să o cumpăr. Vânzătoarea se uită la mine şi mă întreabă dacă am văzut că are 99% cacao. Răspund afirmativ, şi mă întreabă dacă am mai încercat vreodată. Zic că nu, şi mă sfătuieşte să încerc întâi alte grade de intensitate mai slabe, pentru că asta e foarte amară. Bineînţeles, asta m-a făcut să îmi doresc ciocolata şi mai mult, aşa încât am luat-o. Preţ $5, tableta are, după cum se vede, 50g.
    Primele impresii, citind informaţiile de pe ambalaj: la ingrediente apare trecut ciocolată, praf de cacao, unt de cacao şi zahăr. Dacă însă te uiţi pe tabela cu informaţiile nutriţionale, sunt 0 grame de zahăr.
    Un prieten m-a întrebat aseară cum e posibil să existe în starea asta "solidă" o ciocolată cu un asemenea conţinut de cacao. Aparent, cacaua există în mai multe varietăţi, majoritatea conţinând anumite grăsimi care permit stabilizarea într-o tabletă solidă.
    Buuuun....pregătit fiind să mă aştept la ceva intens, am deschis ambalajul. Surpriză: ciocolata vine cu un "manual de utilizare" în trei limbi, cu titlul "IMPORTANT: SFATURI DE DEGUSTARE".

    Excellence 99% cacao este o ciocolată unică, care dezvăluie toată puterea şi bogăţia boabelor de cacao. Pentru a aprecia pe deplin aroma şi textura, vă recomandăm să vă dezvoltaţi progresiv papilele gustative, prin gama noastră de tablete de ciocolată cu conţinut ridicat de cacao, începând cu  Excellence 70%, apoi 85% şi în final 99% . Pentru cea mai bună experienţă de Excellence 99% cacao, gustaţi o bucată mică şi lăsaţi-o să se topească în gură. Puteţi să însoţiţi degustarea cu o cafea pentru a scoate în evidenţă şi mai tare gustul de cacao.

    ...iar momentul aşteptat a venit. Ţinând cont de sfaturile lor, am încercat o jumătate de cubuleţ. Un gust puternic de cacao a invadat gura, având o senzaţie inedită şi nemaiîntâlnită până acum. Explozia de cacao pură, topindu-se încet, produce o aromă ce rămâne în gură mult timp după ce minunăţia e înghiţită. Cealaltă jumătate de cubuleţ am savurat-o nu cu o cafea, ci cu câteva înghiţituri de ceai (wild sweet orange). Delicioasă combinaţie!

   
    Recomand această experienţă oricui pasionat de ciocolată. În ciuda preţului mare (raportat şi la cantitate), pot acum afirma că Lindt Excellence 99% "face toţi banii"!

La piaţă

    O zi însorită de sfârşit de noiembrie, dar foarte friguroasă. Aşa e (încă) vremea acum în New Amsterdam. Numai bună de a merge la piaţă, pentru a te lăsa îmbiat de produsele înmiresmate ale fermierilor veniţi în downtown Manhattan.
    Locul se numeşte New Amsterdam Market, o denumire cum nu se putea mai potrivită pentru specificul acestei pieţe. New Amsterdam este numele unei aşezări coloniale olandeze din secolul XVII, care ulterior a devenit New York City. Organizatorii acestei pieţe în aer liber s-au lăsat inspiraţi de vechile pieţe de acum câteva sute de ani, unde comerţul şi cultura se îmbinau în locuri accesibile tuturor, oferind o diversitate de produse pe toate gusturile.
    Acum, se încurajează micii producători şi fermieri să îşi ofere produsele într-o atmosferă prea puţin obişnuită New York-ului modern, însă foarte pitorească şi prietenoasă.
    Prima oprire a fost la o patiserie (evident), însă înainte am trecut pe lângă un stand cu "unt de mere" ("apple butter") - o variantă concentrată de sos de mere - dar am zis 'pas' pentru că ştiam că îmi voi lua porţia de dulce de la....

 

Shandaken Bake

    M-am ales de aici cu acea plăcintă de măr şi merişoare (cranberry & apple pie), şi cu o prăjiturică cu fistic.

    Printre standuri...

ciocolată organică

carne

brânzeturi

pâine

cidru

şi, bineînţeles, legume şi fructe

    Dar preţurile? Ei bine, ca orice venit din surse "organice", nu erau ieftine. Pe o legătura de ridichi (ce se văd în poza de mai sus) şi 3 mere (mari şi delicioase!), am plătit $5. Iar pe o pâinică cu măsline de 250g am dat $4...

    Însă, nu în fiecare zi faci piaţa, nu? :)

    Am rămas cu o impresie plăcută, şi probabil voi mai merge acolo până la închiderea pieţei anul acesta. Cu atât mai mult cu cât la câteva zeci de metri lângă, se deschide o privelişte superbă cu East River, Brooklyn Bridge şi Brooklyn....surprinsă în pozele de aici.

   

Salina Turda

    Am auzit numai lucruri bune despre renovarea salinei din Turda, jud. Cluj. O reclamă 'puternică' i-a făcut un prieten clujean pe blogul lui, aşa că era o destinaţie trecută pe lista din concediul din România.
    Cu mulţi ani în urmă am petrecut foarte mult timp la salina de la Praid, jud. Harghita. Cum cea de acolo nu era nici pe departe 'modernă', am cam strâmbat din nas când citeam despre salina de la Turda că e super-extra amenajată, că se simte iz european în ea etc.
    Dar! Am avut plăcuta surpriză de a rămâne cu gura căscată şi de a scoate pălăria imaginară în faţa lucrărilor făcute de mâna iscusită a oamenilor. Modul cum se îmbină vechiul...

  
....cu modernul...

 

e absolut fabulos şi desprins parcă din filme ştiinţifico-fantastice!

    Mi-a plăcut mult "roata mare": care e exact ce îi spune numele, un mod inedit de a avea o privire de ansamblu a galeriei, şi de a te apropia de stalactitele de sare din tavan la o viteză mică, pentru a putea savura priveliştea de pe bancheta caruselului. Nu am încercat însă celelalte metode de destindere, ca terenul de fotbal, bowling, mini-golf...

Foarte interesant mi s-a părut şi lacul natural din interior, unde puteai să faci o plimbare cu barca.

    Deşi scurtă, vizita aici a fost o gură de aer (sărat) binevenită, şi închei şi eu ca şi amicul Brosky, cu recomandarea de a merge acolo dacă sunteţi în zonă, că merită.
    PS: puţinele poze făcute, pe picasa.

Paris, mon amour

    Desi blogul se cheama "Jurnal de State", atunci cand sunt in concediu in Europa se vor mai gasi si (putine) postari cu ce am vizitat pe 'batranul continent'.
    Am revenit in Paris, orasul in care in urma cu zece ani ma plimbam prima oara, si mi-am promis atunci ca "eu cand voi fi mare am sa ma intorc aici". Lucru care s-a si intamplat acum cateva saptamani, spre emotia si bucuria mea.
    Mi-am aranjat excursia din vreme, luand biletele de avion cu WizzAir, si cazarea la un hotel la periferia Parisului (Mr. Bed City, in Bagnolet). Recunosc ca am avut putine emotii in legatura cu hotelul (a fost ieftin, review-urile pe net erau impartite), insa s-au dovedit a fi neintemeiate: camera, desi mica, a fost cocheta si suficient de incapatoare pentru doua persoane. Iar micul dejun, inclus in pret, consta intr-un bufet frantuzesc extrem de copios.
    Ghidul care ne-a fost extrem de folositor ii apartine lui Rick Steves, si recomand cu caldura seriile publicate de el. Pe langa faptul ca incearca sa puncteze cele mai cunoscute obiective turistice, autorul vine cu multe sfaturi personale, pe care le-am aplicat cu succes.
    Pe scurt, iata cum ne-am petrecut cele 3 zile si jumatate:
Ziua 1: pe o vreme de toamna superba, ne-am plimbat prin Jardin du Luxembourg. O meritata relaxare dupa drum...

 

Cina am luat-o in "Cartierul Latin": un loc care mai degraba s-ar numi "cartierul grecesc" dupa abundenta de gyros-uri. Insa un loc interesant, unde am revenit si in alta seara ca sa mancam.

Ziua 2 a fost dedicata in intregime Muzeului Louvre. Ca niste turisti constiinciosi, am "bifat" aici Mona Lisa, Venus din Milo, o mumie egipteana etc. Cel mai mult ne-au placut apartamentele lui Napoleon III: luxul, maretia si detaliile te lasa mut. Din pacate, nu am facut nicio poza inauntru, pe ideea ca exista o multime de albume online si tiparite cu poze mult mai de calitate fata de ce as fi pozat eu. Am insa o poza din categoria "yo la Luvru'" -merci, Alex!:)

    Spre seara am facut o plimbare pe Champs-Elysees. De cand am asteptat momentul asta, sa ajung acolo si sa cant celebra melodie...

 
Les Champs Elysees - Joe Dassin

Ziua 3: Am inceput cu o tentativa de a ne urca pe Arcul de Triumf. Ghinion, se facea greva, asa ca am purces la Turnul Eiffel. La fel de spectaculos cum mi s-a parut si prima oara, in ciuda faptului ca am rabdat cu darzenie vant si frig stand la coada o ora. Din pacate, fiind o zi de sambata, era plin de turisti, si timpul nu ne-a mai permis sa urcam pana in varf. Am fost noi pe Empire State Building, mare paguba ca n-am urcat pe turn! :)

    Foarte frumoasa privelistea de pe Trocadero: e cel mai bun loc de a-ti incepe vizita la turn, si seara totul se vede la superlativ.

    De la turn, am pornit intr-o aventura pe Rue Cler, o straduta cocheta plina de bunataturi frantuzesti: magazine cu flori, legume, fructe, brutarii si patiserii imbietoare, clatite, branzeturi, restaurante...Am luat aici un pranz frantuzesc delicios!

    Am continuat apoi cu o vizita la bazilica Sacre-Coeur. La indrumarea unui prieten bun, am pornit nu dinspre oras, ci am urcat din josul dealului, prin spatele bisericii, ca apoi in varf sa ni se deschida o privire panoramica spectaculoasa a Parisului:

Ultima zi a inceput cu o noua tentativa de a urca pe Arcul de Triumf. De data aceasta era deschis si se putea urca sus. Mi-a placut, evident, privelistea pentru care e renumit: cea a bulevardului Champs-Elysees, care se vede cel mai bine de aici. 

 

    Langa centrul Georges Pompidou am pasit in atelierele lui Brancusi. Foarte, foarte putini vizitatori, insa ne-a placut sa vedem un loc in care nu a mai trebuit sa ne ascundem nationalitatea, ci dimpotriva. Desi spatiul in sine nu e foarte mare, e interesant sa privesti fiecare detaliu din fiecare camera, vazand locul si uneltele cu care a creat artistul.

    Contrastul dintre vechi si nou se vede cel mai bine continuand vizita in La Defense, si privind Grande Arche. Inaugurat acum 21 de ani, tanarul arc m-a surprins prin dimensiuni: Rick Steves zice ca sub bolta sa ar incapea pana si catedrala Notre-Dame. Din nefericire, de cateva luni se lucreaza la lifturile exterioare si nu se putea urca in varf :(

 

    Iar daca tot veni vorba de Notre-Dame, am mersi si pe-acolo tot duminica, nimerind taman la sfarsitul slujbei. 

    Pe scurt cam asta a fost excursia la Paris...am avut parte de niste bine-meritate zile de relaxare si de locuri frumoase. Toate pozele facute, pe galerie.

Lovim din nou

    Sunt cateva bloguri pe care le urmaresc prin feed-uri zilnic. Unul din ele e Geeks are Sexy, si azi a aparut un articol despre bancomate si de ce e bine sa ne acoperim mana cand tastam codul PIN.
    Surpriza a aparut cand am auzit ca cei care instalau camera ascunsa sunt...romani. Evident, surpriza neplacuta de altfel, pentru ca am citit articolul original in care se preciza ca filmarea a fost confiscata de catre politia din Marea Britanie, deci e reala. Frumoasa imagine continuam sa ne facem. Colegii mei care au vazut si ei filmul erau curiosi ce ziceau aia in film si n-am avut de ales in a face pe-a translatorul.
    Filmuletul in cauza:

 

Statuia Libertăţii

    Şi iată că ieri am ajuns şi eu să vizitez ceva ce doar în filme văzusem în România şi nu credeam că o să ajung vreodată să privesc îndeaproape: Statuia Libertăţii.
    Cred că nu trebuie să dau prea multe detalii despre acest punct turistic, decât unele sfaturi pentru cine nu a mers încă pe Liberty Island şi plănuieşte o vizită. Un bilet costă $12, şi se poate procura din Battery Park sau online. Dacă luaţi cu câteva zile în avans, în preţ e inclusă şi intrarea la piedestal. Biletele luate pe ultima sută de metri, deşi costă la fel, nu au accesul la baza statuii inclus. Deşi iniţial mi-am dorit să urc şi în coroană, a fost prea târziu: biletele cu accesul în coroană se cumpără doar online cu circa o lună-o lună şi jumătate în avans.
    Beneficiind de o zi superbă, fiind însoţiţi de pescăruşi la tot pasul, am putut admira îndeaproape şi din interior această bijuterie a ingineriei din secolul XIX. În piedestal există un mini-muzeu cu fotografii vechi încă de la construcţia ei în Paris, modele în scară 1:1 cu torţa, faţa, piciorul statuii, şi explicaţii detaliate despre întreg procesul necesar montării, întreţinerii şi renovării ei.

    Baza statuii e impresionantă, mai ales datorită priveliştii pe care o ai ridicându-ţi privirea în sus şi văzând întreaga structură metalică concepută de Gustave Eiffel. Am regretat încă o data faptul că nu am putut lua bilete în coroană, dar ne-a trecut repede când am ieşit afară la nivelul observatorului. Se vede foarte frumos Manhattan-ul, Brooklyn, Staten Island şi New Jersey. Însă şi mai impresionantă e statuia in sine, privită mai îndeaproape:

    Cu cât coboram mai jos către baza piedestalului, cu atât ni se desfăşurau în faţa ochilor posturi din cele mai inedite:

    Recunosc că m-au trecut fiori când am realizat că e într-adevăr o construcţie mare şi faptul de a fi acolo unde doar în videoclipuri şi filme am văzut şi niciodată nu m-am gândit că o să ajung...

    În preţul biletului mai e inclusă şi o debarcare pe Insula Ellis. Considerând prea puţin interesantă pentru mine (sau europeni în general) această insulă cu muzeul imigranţilor care conţine arhive ale punctului vamal ce l-a constituit în secolele XIX şi XX Ellis Island, mi s-a rezervat totuşi o surpriză: pe aşa zisul "zid de onoare al imigrantului american" mi-am găsit şi numele meu de familie :)

    Toate pozele de ieri aici, precum şi altele interesante de la un magazin de jucării uriaş în inima Manhattan-ului, unde ne-am relaxat după plimbarea pe insule.