Vancouver, Canada

    Prima vizită în Canada!
    Am ales Vancouver pentru că e foarte aproape de California (un zbor de două ore din San Francisco) și pentru că avem un birou nou deschis în centrul orașului. O ocazie perfectă de a vizita pentru prima oară Canada, mai ales datorită weekendului prelungit în America.
    Prima impresie a fost oarecum surprinzătoare: prin geamul taxiului, nu părea cu nimic deosebit față de America. Aceleași magazine, panouri pe autostradă, iar singurele diferențe vizibile au fost indicatoarele de viteză în km/h în loc de mph și unele afișe în engleză și franceză. Cu atât mai bine, tranziția a fost ușoară!
    Centrul Vancouver-ului e un amestec interesant de influențe europene, americane și asiatice. Străzile pavate și clădirile vechi din Gastown dau un efect european puternic, iar restaurantele indiene, italiene și libaneze contribuie la diversitatea orașului. Ca să nu mai vorbim de japadog, o prescurtare de la "hotdog japonez": se ia ceva tradițional american - hot-dog - și se adaugă sosuri japoneze. O mâncare ieftină la colț de stradă, care însă la ora prânzului generează cozi uriașe!
  
    Cele trei atracții pe care le-am vizitat au avut un numitor comun: natura!

Parcul Stanley (Stanley Park)
    Situat pe o peninsulă, parcul e înconjurat aproximativ 9 kilometri de un drum pentru pietoni și bicicliști. Cu scopul de a și proteja eroziunea cauzată de apă, acest zid oferă priveliști superbe ale munților ce înconjoară orașul...

Muntele Grouse
     Având o altitudine de peste 1200 m, și doar la o jumătate de oră cu mașina din centru, diversele activități oferite fac acest munte una din cele mai frumoase atracții ale Vancouver-ului.
    De obicei nu sunt mare fan al spectacolelor din parcuri ce se pretează a fi "amuzante", dar trebuie să recunosc că "tăietorii de lemne" au fost peste așteptările mele: e vorba de mic show, menit să prezinte într-o manieră distractivă activitățile tăietorilor de lemne din trecut. Cu adevărat amuzant!
    Însă ceea ce merită cu adevărat toți banii (la propriu, biletul de acces e destul de scump) e priveliștea de sus...ce îți taie răsuflarea!

    Ciudată senzația la sfârșit de mai, să văd și să ating zăpadă. Mai ales venind din însorita California :)
    Pe munte se află o construcție recentă: o turbină de vânt, prima de acest fel construită la o asemenea altitudine extremă în America de Nord. Spre bucuria mea, accesul e permis turiștilor sus, de unde "ochii vântului", cum e poreclită, deschide o și mai largă priveliște a munților și a orașului, acum minuscul:

    Deschisă publicului se află o mini-rezervație de urși grizzly, temporară acum până la finalizarea unei arii mult mai extinse. Înconjurată de un gard electric, e o ocazie unică să vezi uriașele mamifere jucându-se prin zăpadă:

    Și asta nu e tot ce oferă muntele. Se poate schia, merge în drumeții prin pădure, pentru cine are timp să petreacă o zi întreagă și e echipat corespunzător. Poate data viitoare am să stau mai mult, zona e superbă!


Podul suspendat Capilano
    Ideea m-a atras de cum am auzit de acest pod: lung de 130 metri, la 70 de metri deasupra unui râu, foarte îngust...ce poate fi mai palpitant de atât? Cu atât mai mult cu cât vremea a fost superbă!

OK, recunosc că mi s-a făcut puțin frică. Podul e foarte flexibil și din cauza mulțimii de turiști se balansa în continuu. Dar am citit pe urmă că temerile nu-și au locul. În urmă cu câțiva ani, o furtună puternică a doborât un brad de 46 de tone. A căzut pe pod, care nu s-a rupt ci doar s-a îndoit foarte tare. Cu adevărat o construcție solidă!
    În parc mai există două atracții:

 "Aventuri în vârful copacilor" e un lanț de poduri suspendate printre brazi, la înălțimi de până la 30 de metri, cu scopul de a oferi o perpectivă a naturii așa cum o au veverițele.

"Aleea printre stânci" te poartă la înălțime, evident, printre stâncile abrupte ale parcului. Partea bună e, spre deosebire de podul suspendat, că nimic nu e în mișcare acolo, așadar senzațiile nu sunt chiar așa de tari ca cele trăite pe pod :)

    Datorită și vremii superbe pentru orașul poreclit "Raincouver" de locuitorii săi (joc de cuvinte unde primele litere le-au înlocuit cu substantivul ce înseamnă "ploaie"), am avut parte de o primă experiență canadiană de neuitat. Pozele care au imortalizat aventurile sunt pe galeria Picasa.

Farul din Point Reyes

    La aproximativ două ore de condus înspre nord se găseşte Point Reyes, faimos în special pentru farul construit în urmă cu peste o sută de ani pe coasta Pacificului.
    După ce treci podul Golden Gate în San Francisco, există două rute pe care poţi merge pentru a ajunge la destinaţie: un drum mai scurt prin Fairfax, şi unul puţin mai lung pe autostrada 1 (Highway One). La dus am ales vechiul prieten Highway One, pentru priveliştea superbă ce o oferă pe coasta Pacificului şi parcurile prin care trece.
    Traficul din păcate a fost destul de mare, aşa încât am ajuns destul de târziu acolo şi am ratat turul cu ghid al zonei. Am mers direct la far, iar pe măsură ce te apropiai de ocean, se simţea tot mai tare briza puternică. Însă priveliştea care ţi se deschide te face să uiţi pentru câteva momente de frig şi de disconfort...

    Farul, construit în anii 1870, a servit cu succes timp de un secol navigării prin aceste ape ale Pacificului, într-o zonă renumită ca fiind aproape mereu ceţoasă. Spre bucuria mea, vremea a fost superbă ieri şi a oferit vizibilitate maximă.

    Partea grea pentru unii e la urcarea celor trei sute de trepte. Un exerciţiu plin însă de de surprize: o multitudine de flori sălbatice viu colorate, plante ce cresc în stâncă, şi evident priveliştea ce taie răsuflarea oferită de ocean şi stâncile unde se sparg valurile.
    Pe drumul de întoarcere am văzut o căprioară, care păştea agale la câteva sute de metri, fără să fie deranjată de turişti...

    Dar asta nu e tot. Golful ce înglobează Point Reyes e casa a 20% din totalul focilor coastei Pacificului ce se înmulţesc în sezon aici. Din păcate nu am văzut nici una, probabil sezonul abia a început.
    Deşi puţin departe, Point Reyes e o destinaţie de weekend relaxantă pentru iubitorii de natură şi recomand cu cădură ca destinaţie de o zi! Toate pozele de ieri aici.

Keukenhof

    Motivul principal pentru care am făcut excursia în Olanda a fost vizitarea parcului de lalele Keukenhof. De ani de zile mi-am dorit să merg acolo și să admir milioanele de lalele ale acestui parc inedit!
    Fiind deschis doar două luni pe an, e destul de greu să îți planifici vacanța acolo, mai ales că e primăvara. Însă merită toate eforturile!
    Am ajuns dimineața acolo, însă a fost un frig de mi-a înghețat mâna pe aparatul foto, la propriu. A trebuit să fac opriri la cafenea să mă încălzesc cu ciocolată caldă.
    Însă lalelele au fost extraordinare!!!

    Pe când credeam că voi vedea doar lalele, am intrat într-o expoziție de...trandafiri. În fiecare an, Keukenhof are ca și temă o țară europeană. Anul acesta a fost Polonia, și aranjamentele florale reflectau obiceiuri si peisaje din acea țară.

    Plimbându-mă printre extrem de îngrijitele aranjamente florale exterioare, am ajuns la punctul culminant al parcului: un pavilion plin cu lalele, lalele și numai lalele...De toate culorile, formele și aranjate în cel mai spectaculos mod cu putință...

    După ce m-am delectat cu lalelele, nu mare mi-a fost mirarea să descopăr o expoziție cu florile mele preferate...orhideele!

    Aranjamentul a fost cel mai frumos pe care l-am văzut până acum: am avut impresia că sunt într-o galerie de artă, unde piesele nu sunt picturi sau sculpturi, ci minunatele creații ale lui Dumnezeu, orhideele...

    Parcul oferă o mulțime de locuri unde te poți relaxa și admira munca artiștilor danezi. Iar mai spre după-masă, până și vremea s-a deschis puțin, făcând plimbarea mult mai plăcută decât la primele ore ale zilei. Nu degeaba ghidul meu a recomandat vizita acolo dupa ora prânzului, când frigul nu e așa de mare.
    La intrare, sau respectiv ieșire, m-am delectat privind și ascultând o orgă stradală. Cu adevărat inedit!

    Cele patru zile petrecute în Olanda și împrejurimi au fost scurte, dar intense și pline de lucruri noi și interesante. Au mai rămas doar amintirile și pozele, iar cele din urmă sunt publice acum pe galeria Picasa.

Bruxelles

    Am petrecut o zi și în capitala Belgiei, Bruxelles, parte a excursiei în Țările de Jos.
    Fiind relativ aproape, câteva ore cu trenul din Amsterdam, am ajuns în jurul prânzului la primul obiectiv: Atomiumul. Proiectat în urmă cu mai bine de 50 de ani, monumentul de oțel e singura rămășiță a expoziției internaționale pentru care a fost construit. Acum, cele nouă sfere uriașe reprezintă una din atracțiile principale ale capitalei Europei.

    Cinci sfere au fost deschise vizitei. Fiecare sferă era împărțită în două nivele, având diverse expoziții despre istoria construcției, a perioadei când a fost ridicată și alte curiozități. Dar ce e cel mai frumos de văzut e priveliștea de sus, umbrele sferelor dând o imagine ciudată peisajului...

    Pasajele ce conectează sferele sunt dotate fie cu scări rulante, fie normale. Câteva din ele sunt dotate cu lumini multicolore, care te poartă parcă printr-un episod dintr-un serial SF...

    De la Atomium am mers în Piața Centrală (Grand Place), locul care, istoric și geografic, e inima Bruxelles-ului.
    Am petrecut câteva ore acolo, delectându-mă la terase savurând bere, degustând ciocolată și lăsând loc și pentru waffe...

    Pentru unii cea mai importantă atracție din Bruxelles, mica statuie de bronx a copilașului gol ce face pipi in public e puțin dezamăgitoare. Asta din cauza mulțimii de turiști ce se îngrămădește la fântână...și a dimensiunii în sine a statuii. Dar, de dragul ghidului și a pozei, am fost și eu acolo:

Mai interesant e Muzeul Orașului (City Museum), care găzduiește la ultimul etaj o colecție a hăinuțelor cu care a fost îmbrăcată statuia de-a lungul timpului: Elvis Presley , cosmonaut, soldat al războiului civil, samurai japonez și...

 :)

    Deși scurtă, vizita în Bruxelles a fost deosebit de interesantă, și recomand oricui e aproape să dea o fugă. Chiar și numai pentru acele waffe delicioase și pentru maeștrii ciocolatieri.

    Toate pozele aici.

Amsterdam

    Prima excursie în Europa a venit devreme anul acesta, cu o vizită de câteva zile în Olanda.
    Experiențele au început chiar cu câteva minute înainte de aterizare, când din avion am văzut întinderile de mori de vânt, printre canale și câmpuri de flori. Ah, Europa!
    Pentru două zile am explorat Amsterdamul, cu ghidul în mână. Am descoperit orașul prin cartea lui Rick Steves (cel care m-a ajutat și în Paris să am o experiență frumoasă în 2010), un ajutor de neprețuit prin jungla urbană și nebunia olandeză.
    În prima zi, am pornit devreme într-o plimbare de la gara centrală...

...la Rijksmuseum...

Asemănarea dintre aceste două construcții nu e întâmplătoare: ele au fost proiectate de același arhitect, și stau față în față având în mijlocul lor orașul vechi.
    Am rămas uimit că la ora 8:30 dimineața, în ciuda agitației de pe stradă cu mașini, pietoni și bicicliști, în afară de foarte puține localuri, totul era închis: magazinele de haine, alimentare, până și McDonalds'ul și KFC-ul! Stăteam și mă întrebam unde merge toată lumea aia grăbita pe străzi...că sigur nu la magazinele ce le voiam eu să fie deschise....
    Am menționat mai sus bicicliști. E extraordinară pasiunea lor de a folosi bicicleta în orice moment al zilei. Indiferent de vârstă sau condiție socială, bicicliștii sunt peste tot, și în număr mult mai mare decât am văzut oriunde în America. Altă deosebire e că majoritatea nu au biciclete scumpe sau sofisticate, ci se dau pe niște biciclete ce mi-au amintit de cele din România din perioada revoluției din '89 - simple și ruginite. Ideea e să nu atragă hoții sau dacă totuși sunt furate pierderea nu e mare.
    Cele două mari muzee fiind în renovare (Rijksmuseum și Muzeul Van Gogh), având deschise doar câteva secțiuni, am reușit recordul să vizitez trei muzee într-o zi. La cele menționate mai sus am adăugat și Muzeul Amsterdam, un periplu prin istoria orașului din secolul XIII până în zilele de astăzi. Cu adevărat impresionant!
    Ce-mi place foarte mult în ghidurile lui Rick Steves sunt tururile sale prin oraș. Ajungi să vezi locuri și clădiri pe care altfel nu le-ai observa sau nu ai ști că ele există:

În mijloc, clădirea roșiatică, e cea mai îngustă casă din Amsterdam...

Din cauza faptului că toate clădirile sunt lipite una față de alta, având scări strâmte înăuntru, olandezii au găsit un mod ingenios de a rezolva problema mutatului într-o casă nouă:

Majoritatea clădirilor au cârlige, pentru ca să poată atașa scripeți... În ziua de azi însă, noile tehnologii oferă o metodă mult mai comodă:

    O altă problemă pentru locuitorii țărilor de jos a fost și sunt locuințele. Costurile fiind ridicate din cauza spațiilor limitate, nu a durat mult până să apară casele plutitoare pe canale:

    Nu se putea ca prin plimbarea mea să nu trec și prin piața de flori. Forfotea de turiști, localnici, vânzători care iți încântau privirile cu o mulțime de flori de toate culorile. Bineînțeles, predominau lalelele, florile oficiale ale Olandei...

    Timpul a fost scurt. Olanda mi-a lăsat o amintire plăcută și dorința de a reveni cândva pentru a o explora mai îndeaproape. Restul de poze sunt pe galeria Picasa.
    

Kurtoskalacs în Silicon Valley

    Cei plecați din România prin țări străine mă înțeleg când zic că de mai bine de un an am o poftă nebună de a mânca popularii "colaci secuiești" sau "kurtoskalacs".
    Specifici doar prin Estul Europei, ceea ce în România e ceva banal, aici a devenit o delicatesă greu de găsit, dacă nu chiar imposibil. În urmă cu câteva zile, chiar vorbeam cu o prietenă din Sacramento că anul acesta voi veni la "festivalul românesc" de acolo pentru a gusta colac secuiesc și mici cu bere.
    Ei bine, cu colacii secuiești n-am avut de așteptat până în vară. Întorcându-mă astăzi de la servici, am văzut într-un colț retras pe o stradă o rulotă ce avea în geam...kurtoskalacs. Fiind într-o grabă să ajung în alt loc, m-am reîntors după câteva ore în speranța că ce am văzut nu a fost o iluzie cauzată de pofta mea pentru colaci.
    Rulota era închisă, și chiar atunci proprietarul se pregătea să plece. L-am oprit și am intrat în vorbă. Un maghiar foarte simpatic, și extrem de plăcut surprins când i-am spus că fie ce-o fi, eu vreau un colac în seara asta.
    Afacerea în Mountain View n-a mers deloc. Lumea aici habar nu are de kurtoskalacs. Mi-a zis că doar mexicanii au fost puțin interesați, în rest, vânzare zero. Am cumpărat doi colaci (dimensiune medie, cum erau cei "mici" în țară), îi vindea cu $5 bucata. Și fiind singurul lui cumpărător pe ziua de azi, mi-a dat gratis un al treilea colac:

    Pe cel cu nucă l-am 'suflat' din prima. A fost delicios!!
    L-am întrebat pe unde îl voi mai găsi când mi se face iar poftă de colaci. Mi-a spus că merge cu toneta în fiecare weekend în San Jose la Flea Market. Cu siguranță am să-l mai caut!

    PS: Am aflat și cum au tradus kurtoskalacs în engleză :)