Santa Barbara...spre Malibu

    Gradina botanica din Santa Barbara e inedita. Spre deosebire de surorile ei din lumea intreaga, care expun plante din diverse colturi ale lumii, cea din Santa Barbara e dedicata in totalitate florei din California.
    La prima vedere pare plictisitoare ideea, si recunosc cu rusine ca in prima jumatate de ora nu mi s-a parut nimic spectaculos. Insa pe masura ce te afunzi pe cararile intortocheate si susurul apei si fosnitul frunzelor te invaluie, incepi sa realizezi ce loc linistit si frumos e. Si mi-am dat seama ca e doar o mica idee din ce inseamna parcurile nationale din California, doar putin cat sa trezeasca in tine dorinta de a petrece mai multe zile in salbaticie...
    Pentru prima oara am vazut un sequoia si m-a impresionat...

    De jur imprejur era miscare, si nu stiai de la ce animalute provin sunetele. Veverite? Pasari? Alte rozatoare? La un moment dat am dat nas in nas, la mai putin de jumatate de metru, cu un soi de soarece. S-a uitat curios la mine pentru cateva secunde, dar cand am pus mana incet pe camera foto, s-a speriat si a tulit-o printre frunze.

    Dupa pranz am pornit la drum catre Malibu. Ce nume faimos! Intrebare pentru bistriteni: va mai aduceti aminte ce era "Malibu" prin anii '90? :)
    Una din atractiile zonei e Vila Getty: un centru educational si muzeu, cu o arhitectura inspirata din antichitatea romana. Gradinile mi-au placut, evident, cel mai mult, si sper ca pozele sa descrie frumusetea locului...

    Dar ce e Malibu fara plaje? Din nou, oriunde opresti de-a lungul autostradei 1 poti opri pentru a admira oceanul si plajele curate. Fiind doar cu cateva ore inainte de apus, m-am oprit sa citesc si sa astept momentul preferat la malul marii...

    Toate pozele de astazi, pe galeria Picasa.

Santa Cruz...spre Santa Barbara

    Am auzit de la foarte multa lume ca Santa Cruz e un loc foarte frumos. N-am avut pana acum ocazia sa merg acolo, insa parte a vizitei mele la Los Angeles, am facut un mic detur pe coasta Pacificului.
    Prima oprire, Santa Cruz. Drumul e spectaculos, cu serpentine printre munti, dealuri si paduri, cu privelisti care par rupte de realitate. Am surprins niste nori interesanti conducand si virand...

    La prima vedere, si eu am fost derutat ca poza ar fi intoarsa. Nu e :) Asa au fost norii, iar stalpul de lumina confirma acest lucru.
    Primul popas in Santa Cruz a fost la o cafenea pentru pranz. De ce cafenea si nu un restaurant sofisticat pe malul marii? Pentru ca moara de vant mi s-a parut mult mai cocheta si interesanta...si alegerea s-a dovedit a fi potrivita!

    Pe langa cafea, ceaiuri si prajituri, servesc mic dejun si sandwichuri la pranz. Ingredientele sunt locale iar legumele sunt din gradina proprie. Vedeta e sandwichul cu sunca de curcan, avocado si kaizer, pus la toast suficient cat sa fie putin crocant...

    Din pacate in perioada asta a anului e rece pentru plaja si baie, insa asta nu a impiedicat lumea sa se joace in nisip sau sa iasa cu iahturile in larg. Deja sunt obisnuit cu nisipul curat si fin, si cu apa de o culoare imbietoare...

    Punctul forte al drumului de astazi a fost insa autostrada 1, care serpuieste de-a lungul coastei Pacificului. Privelisti care iti taie rasuflarea presara acest drum intortocheat la tot pasul. Spre bucuria turistilor, exista peste tot puncte unde poti opri si admira cu veneratie aceste minuni ale creatiei...

    Cuvintele sunt de prisos si nu pot descrie ceea ce am vazut pe viu. Regretul a fost ca s-a innoptat prea repede pentru a putea admira totul...
    Drumul mi-a amintit de Cheile Bicazului la un moment dat, cu o singura deosebire: la salbaticia muntilor si a padurii, adauga valurile oceanului Pacific care se izbesc de coasta. Si tu esti la volan si vezi totul, multumind in gand ca ai privilegiul de a fi acolo.
    Pentru restul pozelor, putine din pacate, click aici.

Chicago

    Săptămâna trecută am fost invitat la nunta unui prieten în Chicago. În ciuda răcelii pe care am prins-o chiar cu o zi înainte să plec (recunosc, e cam ruşinos să te răceşti când afară sunt peste 16 grade Celsius...), m-am aventurat în frigul de pe cealaltă parte a Americii în speranţa că anticorpii mei vor lupta cu brio împotriva virusurilor.
    Rezultatul bătăliei nu a fost prea plăcut pentru organismul meu, din păcate, mai ales că am uitat să plec de acasă cu fular, căciulă şi mănuşi. Deşi am fost avertizat de cel puţin două persoane că ar fi bine să le am la îndemână...
    În ciuda acestor mici inconveniente, am avut aproape o zi timp să fac pe-a turistul în Chicago. Activitatea mea preferată într-un oraş nou!
    Am început prin a lua prânzul cu un coleg de muncă la etajul 95 în clădirea John Hancock, la "The Signature Room". Priveliştea a fost extraordinară, mai ales că nu era aglomerat şi am prins o masă chiar lângă geam...

 

     Nu se putea să nu urc pe cea mai mare clădire din Statele Unite: Willis Tower, sau Sears Tower cum s-a numit până nu demult. Sincer nu faima ei m-a tentat, şi nici numărul de etaje. Balconul de sticlă a fost obiectivul fixat în minte de aproape un an. Mi s-a părut extraordinară ideea şi un bun test pentru a vedea cât de frică îmi e de înălţime. Concluzia? Nu mi-e aşa de frică pe cum am crezut, deşi îţi taie respiraţia priveliştea din acele balcoane speciale de sticlă...

    E într-adevăr ceva unic şi inedit!

    Din păcate timpul a fost scurt şi ultimul obiectiv a fost Millenium Park. Mai precis, o anumită atracţie de acolo..."Poarta Norului" - Cloud Gate - sau "Bobul de fasole" cum mai e supranumită. Mi s-a părut întotdeauna foarte interesant conceptul, şi pe viu e şi mai frumos de văzut cum se reflectă cerul, clădirile şi turiştii încântaţi de sculptura de inox.

    Am auzit că primăvara Chicago e mult mai plăcut de vizitat. Iarna e prea frig iar vara e prea cald şi umed (sună tare familiar asta...New York cumva?). Prima impresie fiind pozitivă, sper că voi reveni acolo curând pentru a explora şi mai în detaliu oraşul. Pentru restul de poze, click aici.

Vine primăvara?

    Ce poate fi mai plăcut decât să auzi mergând pe stradă ciripitul voios al păsărilor? Asta cu atât mai mult cu cât data din calendar arată 1 ianuarie...
    E prima oară în viaţă când am experimentat aşa ceva, şi mi-a plăcut. Ieşind de la gym, am avut senzaţia că ceva e diferit afară. Temperatura de peste 20 de grade Celsius a făcut ca o mulţime de păsărele să se întreacă în triluri vesele, vestind parcă...plecarea iernii care nici n-a fost.
    Întotdeauna primăvara şi vara au fost anotimpurile mele preferate. Nimic nu e mai frumos decât să le ai tot timpul anului! :)

Maşina de spălat vase

    Maşina de spălat vase nu e o noutate în România. Multe firme au aşa ceva în bucătăriile amenajate pentru angajaţi, şi chiar unele familii deţin un astfel de aparat în propriile case.
    Ceea ce e diferit însă aici (cel puţin în zona unde locuiesc eu acum) e poziţia oamenilor faţă de maşinile de spălat vase. Pe scurt, e ceva indispensabil. Îmi amintesc că în urmă cu 9 luni când îmi căutam chirie, agenţia care s-a ocupat de găsirea unei locuinţe a ignorat apartamentele fără o maşină de spălat vase. Prea puţin am dat atenţie acestui detaliu atunci, până când săptămâna aceasta am avut o discuţie cu unul din colegii de la muncă.

John:Tu ai maşină de spalat vase în apartament?
eu: Da, dar nu o folosesc deloc
John(exclamând cu uimire): Poftim?! Păi şi cum îţi speli vasele?
eu: ...cu mâna, la chiuvetă, evident...
John: uau...eu nu pot să fac aşa ceva. Şi noul apartament în care m-am mutat nu are maşină de spălat vase. Am deja un munte de vase nespălate de 5 zile, şi nu mai am nimic curat.
eu: ....
John: Dar am o idee. Noi avem la firmă maşină de spalat vase. Mâine am să-mi aduc vasele murdare de acasa într-o cutie şi le spăl aici la lucru.
eu (şocat): E o glumă, nu? Chiar vrei să faci asta?
John:  Sunt foarte serios. Detest să spăl vase cu mâna.
eu: Ce-ai să faci dacă vine vreun dezastru şi nu vei avea de ales decât să îţi speli vasele şi hainele cu mâna?
John: Am să fiu primul care moare din cauza asta.

Dacă aşa a fost crescut şi învăţat, am zis că într-adevar punctul lui de vedere pare oarecum îndreptăţit. Deşi foarte ridicol şi exagerat. Iar astăzi, pe un canal IRC intern, mi s-a dovedit că John nu e singurul care gândeşte asa. E ceva tipic multora dintre americani:

[12:02] < Mathnerd314> | so what are all of you guys doing?
[12:03] <     dumitru> | washing dishes
[12:14] < Mathnerd314> | seriously? get a dishwasher

 ( "şi ce faceţi voi acum?"
    "spăl vasele"
     "serios? cumpără-ţi o maşină de spălat vase" )

    Dus de val, zilele trecute mi-am cumpărat într-un final detergentul special pentru maşina de spălat vase...şi am început s-o folosesc după ce 9 luni a stat ne-atinsă. Verdictul? Îmi place!

Iarna în Silicon Valley

    Fără prea multă introducere, vă prezint o poză care descrie iarna aici, în Silicon Valley...

    Trebuie să recunosc că şi eu am zâmbit când am trecut astăzi pe lângă portocal, şi instinctiv m-am uitat pe telefon să văd data: da, e aproape mijlocul lunii decembrie!

Las Vegas, partea a doua

    Nici nu mi-am revenit bine după o lună plină de excursii şi drumuri în Europa, că în urmă cu câteva zile un coleg de servici a propus să facem o ieşire până în Las Vegas. Cu maşina, ceea ce înseamnă 8 ore de condus un drum. Fiind o fire aventuroasă, n-am stat foarte mult pe gânduri, aşa că vineri dimineaţa am pornit într-un "road trip" spre Las Vegas!
    Pentru a doua oară anul acesta am ajuns în oraşul din mijlocul pustiului, care uimeşte prin ridicol şi lux, sfidând plictisitorul deşert care-l înconjoară prin vegetaţie luxuriantă, fântâni şi lumini colorate.
    Am avut la dispoziţie o singură zi, pe care am început-o cu un drum la Hoover Dam (barajul Hoover). Mereu am fost fascinat de aceste capodopere ale ingineriei, iar vizita unui asemenea baraj înconjurat de stânci înalte a făcut şi mai palpitantă vizita...

    OK, baraje am mai văzut din exterior, însă niciodată nu am fost înăuntrul unuia. Parte a turului a fost coborârea la nivelul de jos, unde am putut vedea turbinele care produc electricitate pe baza apei aduse din lacul artifical creat la construcţia barajului.

    Un alt moment inedit a fost trecerea printr-un tunel îngust, care ducea la una din gurile de ventilaţie ale barajului, pe partea opusă lacului. Priveliştea oferită a fost mult mai puternică decât sentimentul de claustrofobie pe care unii l-au încercat...

    Spre după-masă am făcut o plimbare pe "The Strip", celebrul bulevard care găzduieşte unele din cele mai mari hoteluri şi cazinouri din lume. La propriu rămâi "gură-cască" văzând luxul, îmbinat de multe ori cu ridicol, ce împânzeşte strada...

Treasure Island

The Mirage

Caesars Palace

Paris

New York, New York

Excalibur

Luxor

     Ce se vede din exterior e doar o mică parte din ce este de fapt înăuntru, totul fiind la superlativ.

     Ceea ce mi-a plăcut însă mie cel mai mult a fost spectacolul fântânilor arteziene de la hotelul Bellagio. În urmă cu mulţi ani, când eram în România, am văzut un filmuleţ care mi-a rămas întipărit în minte, acela cu dansul apei la fântânile de la Bellagio. Am avut ieri privilegiul să urmăresc "pe viu" un show de 5 minute, însă au fost cele mai intense minute trăite ieri, care mi-au dat fiori de admiraţie şi uimire...

     Seara am încheiat-o, cum se putea altfel, cu un spectacol Cirque du Soleil. Ştiu că mă laud dacă spun ca Mystere  e al patrulea show de la ei pe care l-am văzut. Însă îmi plac prea mult ca să nu merg când am ocazia :)

     Toate pozele făcute, plus filmuleţul cu spectacolul de la Bellagio, pe galeria Picasa.