Lovim din nou

    Sunt cateva bloguri pe care le urmaresc prin feed-uri zilnic. Unul din ele e Geeks are Sexy, si azi a aparut un articol despre bancomate si de ce e bine sa ne acoperim mana cand tastam codul PIN.
    Surpriza a aparut cand am auzit ca cei care instalau camera ascunsa sunt...romani. Evident, surpriza neplacuta de altfel, pentru ca am citit articolul original in care se preciza ca filmarea a fost confiscata de catre politia din Marea Britanie, deci e reala. Frumoasa imagine continuam sa ne facem. Colegii mei care au vazut si ei filmul erau curiosi ce ziceau aia in film si n-am avut de ales in a face pe-a translatorul.
    Filmuletul in cauza:

 

Statuia Libertăţii

    Şi iată că ieri am ajuns şi eu să vizitez ceva ce doar în filme văzusem în România şi nu credeam că o să ajung vreodată să privesc îndeaproape: Statuia Libertăţii.
    Cred că nu trebuie să dau prea multe detalii despre acest punct turistic, decât unele sfaturi pentru cine nu a mers încă pe Liberty Island şi plănuieşte o vizită. Un bilet costă $12, şi se poate procura din Battery Park sau online. Dacă luaţi cu câteva zile în avans, în preţ e inclusă şi intrarea la piedestal. Biletele luate pe ultima sută de metri, deşi costă la fel, nu au accesul la baza statuii inclus. Deşi iniţial mi-am dorit să urc şi în coroană, a fost prea târziu: biletele cu accesul în coroană se cumpără doar online cu circa o lună-o lună şi jumătate în avans.
    Beneficiind de o zi superbă, fiind însoţiţi de pescăruşi la tot pasul, am putut admira îndeaproape şi din interior această bijuterie a ingineriei din secolul XIX. În piedestal există un mini-muzeu cu fotografii vechi încă de la construcţia ei în Paris, modele în scară 1:1 cu torţa, faţa, piciorul statuii, şi explicaţii detaliate despre întreg procesul necesar montării, întreţinerii şi renovării ei.

    Baza statuii e impresionantă, mai ales datorită priveliştii pe care o ai ridicându-ţi privirea în sus şi văzând întreaga structură metalică concepută de Gustave Eiffel. Am regretat încă o data faptul că nu am putut lua bilete în coroană, dar ne-a trecut repede când am ieşit afară la nivelul observatorului. Se vede foarte frumos Manhattan-ul, Brooklyn, Staten Island şi New Jersey. Însă şi mai impresionantă e statuia in sine, privită mai îndeaproape:

    Cu cât coboram mai jos către baza piedestalului, cu atât ni se desfăşurau în faţa ochilor posturi din cele mai inedite:

    Recunosc că m-au trecut fiori când am realizat că e într-adevăr o construcţie mare şi faptul de a fi acolo unde doar în videoclipuri şi filme am văzut şi niciodată nu m-am gândit că o să ajung...

    În preţul biletului mai e inclusă şi o debarcare pe Insula Ellis. Considerând prea puţin interesantă pentru mine (sau europeni în general) această insulă cu muzeul imigranţilor care conţine arhive ale punctului vamal ce l-a constituit în secolele XIX şi XX Ellis Island, mi s-a rezervat totuşi o surpriză: pe aşa zisul "zid de onoare al imigrantului american" mi-am găsit şi numele meu de familie :)

    Toate pozele de ieri aici, precum şi altele interesante de la un magazin de jucării uriaş în inima Manhattan-ului, unde ne-am relaxat după plimbarea pe insule.

Cake Boss

    Vă spune ceva titlul postării sau poza introductivă? Dacă da, înseamnă că ştiţi unde-am fost duminică. Dacă nu, hai să vă povestesc de ce doi oameni "nebuni" s-au pornit până in New Jersey, pe celălalt mal al râului Hudson, pe o ploaie "mocănească" şi un frig de dârdâiam:
    ...ca să meargă la o patiserie italienească! Şi nu oricare, una ce a celebrat centenarul anul acesta, şi e pe deasupra şi vedeta unui show de televiziune: Cake Boss. Sincer să fiu, până să îmi spună prietena mea de ei, nici eu nu auzisem. Privind însă câteva episoade, am rămas uimit de măiestria cu care ornează torturile şi de produsele care arătau mereu delicios.
    Deşi sunt de mai bine de o lună într-un regim fără dulciuri, am zis că un mic compromis pot face, aşa că ne-am deplasat până în Hoboken la ei. După cum s-a vazut în prima poză, au propriul indicator, deci nu ai cum să-i ratezi când ieşi din tren.
    Înăuntru...atmosferă ca de celebritate, cu o coadă uriaşă şi în jur de 30 de persoane îngrămădite în micuţul magazin:

    Pe principiul "dacă tot am ajuns până aici pe ploaie, stăm şi noi să luăm ceva", după vreun sfert de oră de aşteptare, ne-a venit şi nouă rândul. Fără etichete care să ne şi zică ce să cumpărăm, sau preţ afişat, am mers după instinct şi am luat nişte "cozi de homar", foarte populare de altfel, toată lumea cumpăra dinalea, plus alte mini-tarte, iar distracţia a costat $25:

    Cozile de homar (lobster tails) sunt extraordinare, cea mai bună alegere din tot setul de produse luate: crocante, cu o cremă delicioasă, şi exact cât trebuie de dulci:

 
    Dacă mai trec pe-acolo? Probabil doar dacă se va ivi vreo ocazie specială şi vreau să iau nişte produse inedite, că altfel preţurile prea mari nu justifică drumul. Poate doar celebritatea lor, datorată emisiunii televizate...

Doi tauri

    Mai ţineţi minte prietenul meu, taurul din Bowling Green?
    Am rămas de-a dreptul şocat acum câteva zile când am văzut că se mai instalează încă unul. Nu se poate, doi tauri?! La o adică, o fi văzut şi primăria ce coadă e la taur, şi s-au gândit să facă un bine turiştilor şi să pună un al doilea chiar în faţa celuilalt, ca să mai împartă cozile şi îngrămădeala.
    Însă misterul s-a dezlegat azi: e de fapt făcut din spumă poliuretanică, şi e pentru o scenă dintr-un nou film. Ieri se făceau filmări de zor, împreună cu o maşină de plastic ce părea a fi...a lui Batman?! Cei mai pricepuţi în ale cinematografiei să confirme presupunerea mea, sau să mă lumineze şi pe mine:)

   Şi scena când maşina intră în taur, îl ridică de la pământ trecând pe sub el...

    Deci, ce-o să fie, ce-o să fie oare? :D

La înălţime

    Şi-am făcut-o şi pe asta până la urmă! O vizită pe cea mai înaltă clădire din New York, Empire State Building.
    Ca nişte sfaturi pentru cei care nu au mers încă acolo, dacă luaţi bilete de dinainte online (sunt valabile doi ani de la cumpărare) scăpaţi de nişte cozi uriaşe la ghişee. Chiar dacă am fost într-o zi şi o oră de vârf (11 septembrie, în jur de ora 7 seara), am ajuns la primul nivel al vizitei, etajul 86, într-o jumătate de oră.
    Priveliştea...îţi taie răsuflarea, e impresionantă şi copleşitoare...

    Dacă tot am ajuns la etajul 86, am zis că mai plătim un extra de $15 de persoană pentru a urca la ultimul etaj: 102 (cum îl descrie o revistă, nu poţi urca mai sus de-atât în New York, legal). Liftul vechi, cu manetă, numărul limitat de persoane care pot urca acolo, îţi dau nişte fiori interesanţi, care se păstrează şi în observatorul mic şi înghesuit în care ajungi. Mi se pare că merită diferenţa de bani plătită să ajungi acolo. Dacă la etajul 86 aveai răsuflarea tăiată, aici nu o mai ai nici atât. Eu personal am avut senzaţia că mă aflu într-un avion, pe cale să aterizeze.

    Am surprins şi luminile ce comemorau "9/11", aşa arătau văzute de sus:

   
    Alte poze interesante, cum se vede Central Park şi Times Sq. de acolo, pe galerie.
    A meritat vizita şi înghesuiala de acolo, e ceva ce oricine ajunge prin New York trebuie să facă, senzaţia de sus merită orice aşteptare sau bani. Iar dacă se ajunge acolo spre seară, înainte de apus, e cu atât mai frumos şi spectaculos!

Grădina Botanică din Brooklin

    Trebuie să recunosc că am fost puţin cam sceptic referitor la ideea prietenei mele de a merge ieri la una din grădinile botanice din New York. E sfârşit de vară, toamna începe să dea coate încet-încet, şi nu prea mă încânta ideea de a "pierde vremea".
    DAR ! Pentru că e un mare "dar" în plimbarea de ieri :) Grădina Botanică din Brooklyn s-a dovedit a fi, chiar şi în perioada asta a anului, un refugiu extraordinar din cotidian şi de gălăgia oraşului. De ce? Păi să vedeţi:
    Am ajuns în jurul amiezii acolo, şi am nimerit în ceva "happy hour" pentru că intrarea a fost gratuită. Oricum, preţul e mult mai mic faţă de cealaltă grădină botanică, doar $8 pentru adulţi. Am păşit direct în grădina japoneză, unde în lacul destul de mărişor, era o multitudine de peşti coloraţi şi zglobii, care mai de care mai mare şi mai încântător privirii. Nu au lipsit nişte broscuţe ţestoase leneşe care făceau plajă la soare. Toate aranjamentele de acolo sunt superbe!
    Paşii ne-au dus pe urmă la esplanada cu cireşi. Cu regret, am oftat adânc când am văzut ce alei largi şi câţi cireşi sunt, şi că nu e luna mai să-i vedem înfloriţi. Cu siguranţă, anul viitor n-am să ratez o plimbare acolo.
    Foarte interesante au fost "sculpturile" din crengi de copaci, în formă de colibe. E însă o expoziţie temporară, în celebrarea a o sută de ani de existenţă a grădinii. Evident, un punct de atracţie pentru toată lumea :)

     Da, ne-am făcut şi noi poze înăuntru ! :P
     Punctul forte de ieri a fost, de departe, terasa cu nuferi. O splendoare de flori colorate care îţi încântau ochii la fiecare pas. Iar pe lângă nuferi şi lotusi, mişunau în apă peşti portocalii iar deasupra zburau libelule...

    Pentru cine e in New York sau vine prin septembrie, încă vor mai fi înflorite aceste splendori, şi recomand cu căldură să mergeţi să le vedeţi!
    Alte secţiuni interesante au mai fost selecţiile de bonsai, cactuşii (orice grădină botanică dacă se respectă are aşa ceva) şi pavilioanele tropicale şi cu climă temperată. Mi s-a părut interesant în toate acestea cum au scos în evidenţă unele plante şi copaci care produc fructe atât de comune nouă în viaţa de zi cu zi : piperul, guava, mango (aşa ceva mi-ar place să am în grădină!), arborele de cafea şi...arborele de cola ! Din păcate, nu am văzut niciun fruct de cola, tare eram curios să văd aşa ceva :)
    Există şi o grădină de fructe şi legume, cu roşii, ceapă, vinete, căpşuni, mere, pere etc. Probabil, pentru a le arăta americanilor crescuţi la oraş de unde provin toate produsele din supermarketuri (din categoria "vaca e mov, pentru că aşa e poza de pe ciocolata Milka"). Un lucru interesant: erau foarte mulţi căpşuni copţi. Mari, roşii, arătau delicioşi. Nicăieri vreun avertisment că nu e voie să-i culegi. Niciun îngrijitor în zonă. Şi totuşi, nimeni nu se atingea de ei. Lumea îi privea, admira, poza, dar atât. Stau şi mă întreb câte zile (sau ore?) ar fi rămas căpşunii ăia acolo de erau în România.
    Pe la ieşire, am fost întâmpinaţi de un cârd de boboci de raţă. Tare dulci şi prietenoşi, se ţineau după vizitatori şi voiau să se joace cu noi.
  

   
    Şi ca o concluzie la toată minunăţia văzută, am admirat spre ieşire cel mai frumos fluture văzut în ultima vreme în natură:
 

   
     Ceea ce părea a fi o vizită scurtă, s-a transformat ieri în 5 ore de relaxare şi admiraţie a naturii, cu amintiri frumoase. Pozele făcute ieri vorbesc mai mult decât cuvintele, şi sper să revin primăvara viitoare aici pentru a admira şi alte minunăţii ale creaţiei.

Alte ciudăţenii

    OK, probabil pentru mulţi ceea ce am văzut zilele astea în Battery Park nu e ceva extraordinar. Însă trăind în New York City, nu e la ordinea zilei să vezi o curcă într-un parc.
    Da...am avut surpriza acum câteva zile, mergând să iau prânzul, să văd o curcă plimbându-se nestingherită prin iarba din parc, printre oameni, veveriţe şi porumbei, ciugulind iarbă sau odihnindu-se în tihnă la umbră.

    Cu totul neobişnuită şi ciudată o asemenea privelişte în partea asta de New York. Ultima oară când am văzut curci era la bunicii prietenei mele, în România la ţară. Mirarea nu a fost doar a mea, foarte multă lume se oprea şi se întreba ce o fi căutând biata pasăre pe-acolo. Evident, curca a ajuns deja atracţie pentru poze :)

    Partea a doua a ciudăţeniilor se referă la un fruct. După lebeniţa galbenă, urmează acum banana roşie. La o vizită iniţială în Whole Foods Market din Union Sq. (care apropo e extraordinar, regret acum că n-am fost mai devreme), am găsit soiul de banane de mai jos:

    Părerea iniţială e că arată ca şi bananele normale, dar stricate. Că alea se înnegresc când incep să nu mai fie bune...dar eticheta de pe ele zice că sunt banane roşii de fapt. Cum sunt la gust? Habar n-am! Pentru că se pare că nu sunt coapte deloc, şi m-am păcălit desfăcând una...am să o las pe a doua la soare să se coacă, iar dacă a mâncat cineva până acum aşa ceva, să-mi zică şi mie cum sunt la gust :)