Cake Boss

    Vă spune ceva titlul postării sau poza introductivă? Dacă da, înseamnă că ştiţi unde-am fost duminică. Dacă nu, hai să vă povestesc de ce doi oameni "nebuni" s-au pornit până in New Jersey, pe celălalt mal al râului Hudson, pe o ploaie "mocănească" şi un frig de dârdâiam:
    ...ca să meargă la o patiserie italienească! Şi nu oricare, una ce a celebrat centenarul anul acesta, şi e pe deasupra şi vedeta unui show de televiziune: Cake Boss. Sincer să fiu, până să îmi spună prietena mea de ei, nici eu nu auzisem. Privind însă câteva episoade, am rămas uimit de măiestria cu care ornează torturile şi de produsele care arătau mereu delicios.
    Deşi sunt de mai bine de o lună într-un regim fără dulciuri, am zis că un mic compromis pot face, aşa că ne-am deplasat până în Hoboken la ei. După cum s-a vazut în prima poză, au propriul indicator, deci nu ai cum să-i ratezi când ieşi din tren.
    Înăuntru...atmosferă ca de celebritate, cu o coadă uriaşă şi în jur de 30 de persoane îngrămădite în micuţul magazin:

    Pe principiul "dacă tot am ajuns până aici pe ploaie, stăm şi noi să luăm ceva", după vreun sfert de oră de aşteptare, ne-a venit şi nouă rândul. Fără etichete care să ne şi zică ce să cumpărăm, sau preţ afişat, am mers după instinct şi am luat nişte "cozi de homar", foarte populare de altfel, toată lumea cumpăra dinalea, plus alte mini-tarte, iar distracţia a costat $25:

    Cozile de homar (lobster tails) sunt extraordinare, cea mai bună alegere din tot setul de produse luate: crocante, cu o cremă delicioasă, şi exact cât trebuie de dulci:

 
    Dacă mai trec pe-acolo? Probabil doar dacă se va ivi vreo ocazie specială şi vreau să iau nişte produse inedite, că altfel preţurile prea mari nu justifică drumul. Poate doar celebritatea lor, datorată emisiunii televizate...

Doi tauri

    Mai ţineţi minte prietenul meu, taurul din Bowling Green?
    Am rămas de-a dreptul şocat acum câteva zile când am văzut că se mai instalează încă unul. Nu se poate, doi tauri?! La o adică, o fi văzut şi primăria ce coadă e la taur, şi s-au gândit să facă un bine turiştilor şi să pună un al doilea chiar în faţa celuilalt, ca să mai împartă cozile şi îngrămădeala.
    Însă misterul s-a dezlegat azi: e de fapt făcut din spumă poliuretanică, şi e pentru o scenă dintr-un nou film. Ieri se făceau filmări de zor, împreună cu o maşină de plastic ce părea a fi...a lui Batman?! Cei mai pricepuţi în ale cinematografiei să confirme presupunerea mea, sau să mă lumineze şi pe mine:)

   Şi scena când maşina intră în taur, îl ridică de la pământ trecând pe sub el...

    Deci, ce-o să fie, ce-o să fie oare? :D

La înălţime

    Şi-am făcut-o şi pe asta până la urmă! O vizită pe cea mai înaltă clădire din New York, Empire State Building.
    Ca nişte sfaturi pentru cei care nu au mers încă acolo, dacă luaţi bilete de dinainte online (sunt valabile doi ani de la cumpărare) scăpaţi de nişte cozi uriaşe la ghişee. Chiar dacă am fost într-o zi şi o oră de vârf (11 septembrie, în jur de ora 7 seara), am ajuns la primul nivel al vizitei, etajul 86, într-o jumătate de oră.
    Priveliştea...îţi taie răsuflarea, e impresionantă şi copleşitoare...

    Dacă tot am ajuns la etajul 86, am zis că mai plătim un extra de $15 de persoană pentru a urca la ultimul etaj: 102 (cum îl descrie o revistă, nu poţi urca mai sus de-atât în New York, legal). Liftul vechi, cu manetă, numărul limitat de persoane care pot urca acolo, îţi dau nişte fiori interesanţi, care se păstrează şi în observatorul mic şi înghesuit în care ajungi. Mi se pare că merită diferenţa de bani plătită să ajungi acolo. Dacă la etajul 86 aveai răsuflarea tăiată, aici nu o mai ai nici atât. Eu personal am avut senzaţia că mă aflu într-un avion, pe cale să aterizeze.

    Am surprins şi luminile ce comemorau "9/11", aşa arătau văzute de sus:

   
    Alte poze interesante, cum se vede Central Park şi Times Sq. de acolo, pe galerie.
    A meritat vizita şi înghesuiala de acolo, e ceva ce oricine ajunge prin New York trebuie să facă, senzaţia de sus merită orice aşteptare sau bani. Iar dacă se ajunge acolo spre seară, înainte de apus, e cu atât mai frumos şi spectaculos!

Grădina Botanică din Brooklin

    Trebuie să recunosc că am fost puţin cam sceptic referitor la ideea prietenei mele de a merge ieri la una din grădinile botanice din New York. E sfârşit de vară, toamna începe să dea coate încet-încet, şi nu prea mă încânta ideea de a "pierde vremea".
    DAR ! Pentru că e un mare "dar" în plimbarea de ieri :) Grădina Botanică din Brooklyn s-a dovedit a fi, chiar şi în perioada asta a anului, un refugiu extraordinar din cotidian şi de gălăgia oraşului. De ce? Păi să vedeţi:
    Am ajuns în jurul amiezii acolo, şi am nimerit în ceva "happy hour" pentru că intrarea a fost gratuită. Oricum, preţul e mult mai mic faţă de cealaltă grădină botanică, doar $8 pentru adulţi. Am păşit direct în grădina japoneză, unde în lacul destul de mărişor, era o multitudine de peşti coloraţi şi zglobii, care mai de care mai mare şi mai încântător privirii. Nu au lipsit nişte broscuţe ţestoase leneşe care făceau plajă la soare. Toate aranjamentele de acolo sunt superbe!
    Paşii ne-au dus pe urmă la esplanada cu cireşi. Cu regret, am oftat adânc când am văzut ce alei largi şi câţi cireşi sunt, şi că nu e luna mai să-i vedem înfloriţi. Cu siguranţă, anul viitor n-am să ratez o plimbare acolo.
    Foarte interesante au fost "sculpturile" din crengi de copaci, în formă de colibe. E însă o expoziţie temporară, în celebrarea a o sută de ani de existenţă a grădinii. Evident, un punct de atracţie pentru toată lumea :)

     Da, ne-am făcut şi noi poze înăuntru ! :P
     Punctul forte de ieri a fost, de departe, terasa cu nuferi. O splendoare de flori colorate care îţi încântau ochii la fiecare pas. Iar pe lângă nuferi şi lotusi, mişunau în apă peşti portocalii iar deasupra zburau libelule...

    Pentru cine e in New York sau vine prin septembrie, încă vor mai fi înflorite aceste splendori, şi recomand cu căldură să mergeţi să le vedeţi!
    Alte secţiuni interesante au mai fost selecţiile de bonsai, cactuşii (orice grădină botanică dacă se respectă are aşa ceva) şi pavilioanele tropicale şi cu climă temperată. Mi s-a părut interesant în toate acestea cum au scos în evidenţă unele plante şi copaci care produc fructe atât de comune nouă în viaţa de zi cu zi : piperul, guava, mango (aşa ceva mi-ar place să am în grădină!), arborele de cafea şi...arborele de cola ! Din păcate, nu am văzut niciun fruct de cola, tare eram curios să văd aşa ceva :)
    Există şi o grădină de fructe şi legume, cu roşii, ceapă, vinete, căpşuni, mere, pere etc. Probabil, pentru a le arăta americanilor crescuţi la oraş de unde provin toate produsele din supermarketuri (din categoria "vaca e mov, pentru că aşa e poza de pe ciocolata Milka"). Un lucru interesant: erau foarte mulţi căpşuni copţi. Mari, roşii, arătau delicioşi. Nicăieri vreun avertisment că nu e voie să-i culegi. Niciun îngrijitor în zonă. Şi totuşi, nimeni nu se atingea de ei. Lumea îi privea, admira, poza, dar atât. Stau şi mă întreb câte zile (sau ore?) ar fi rămas căpşunii ăia acolo de erau în România.
    Pe la ieşire, am fost întâmpinaţi de un cârd de boboci de raţă. Tare dulci şi prietenoşi, se ţineau după vizitatori şi voiau să se joace cu noi.
  

   
    Şi ca o concluzie la toată minunăţia văzută, am admirat spre ieşire cel mai frumos fluture văzut în ultima vreme în natură:
 

   
     Ceea ce părea a fi o vizită scurtă, s-a transformat ieri în 5 ore de relaxare şi admiraţie a naturii, cu amintiri frumoase. Pozele făcute ieri vorbesc mai mult decât cuvintele, şi sper să revin primăvara viitoare aici pentru a admira şi alte minunăţii ale creaţiei.

Alte ciudăţenii

    OK, probabil pentru mulţi ceea ce am văzut zilele astea în Battery Park nu e ceva extraordinar. Însă trăind în New York City, nu e la ordinea zilei să vezi o curcă într-un parc.
    Da...am avut surpriza acum câteva zile, mergând să iau prânzul, să văd o curcă plimbându-se nestingherită prin iarba din parc, printre oameni, veveriţe şi porumbei, ciugulind iarbă sau odihnindu-se în tihnă la umbră.

    Cu totul neobişnuită şi ciudată o asemenea privelişte în partea asta de New York. Ultima oară când am văzut curci era la bunicii prietenei mele, în România la ţară. Mirarea nu a fost doar a mea, foarte multă lume se oprea şi se întreba ce o fi căutând biata pasăre pe-acolo. Evident, curca a ajuns deja atracţie pentru poze :)

    Partea a doua a ciudăţeniilor se referă la un fruct. După lebeniţa galbenă, urmează acum banana roşie. La o vizită iniţială în Whole Foods Market din Union Sq. (care apropo e extraordinar, regret acum că n-am fost mai devreme), am găsit soiul de banane de mai jos:

    Părerea iniţială e că arată ca şi bananele normale, dar stricate. Că alea se înnegresc când incep să nu mai fie bune...dar eticheta de pe ele zice că sunt banane roşii de fapt. Cum sunt la gust? Habar n-am! Pentru că se pare că nu sunt coapte deloc, şi m-am păcălit desfăcând una...am să o las pe a doua la soare să se coacă, iar dacă a mâncat cineva până acum aşa ceva, să-mi zică şi mie cum sunt la gust :)

Lebeniţă sau pepene?

    Fără prea multe introduceri, iată ce am cumpărat în seara asta de la supermarketul chinezesc de cartier:

    O fi lebeniţă? Aşa ai zice după culoarea cojii şi după gust. Dar...interiorul galben îţi cam dă de bănuit!
Cert e că, deşi am fost avertizaţi pe raft că e lebeniţă galbenă, am crezut că e ceva greşeală şi nu i-am acordat atenţie... iar acasă nu mare ne-a fost mirarea să întâlnim ceva ce nu am mai văzut niciodată până acum! Poza e elocventă în acest sens.
    Impresia finală? Gustul e asemănător cu "clasica" lebeniţă roşie, însă culoarea ciudată te face să te gândeşti de două ori înainte să muşti.

Circle line

    După aproape două luni de absenţă aici, ocupat fiind cu serviciul şi venirea prietenei mele în vizită, în sfârşit am făcut împreună o ieşire foarte deconectantă în urmă cu câteva zile : o croazieră de 3 ore în jurul Manhattan-ului, cu cei care îşi zic Circle Line .
    Ziua a fost excelentă pentru o plimbare cu bărcuţa : nici prea cald, nici prea rece, iar cei $35 de persoană au meritat pe deplin. Se porneşte de pe un chei aflat chiar lângă Intrepid, pe râul Hudson, în direcţia sud, către capătul "din jos" al insulei Manhattan. E o privelişte inedită să vezi străzile perfect drepte, trase cu liniarul parcă, şi toate clădirile pe care de obicei le vezi din alte unghiuri.

    Din prima parte a drumului, mi-a plăcut cum se vede Manhattan-ul din partea statuii libertăţii. Aaa...şi da, vaporul se apropie destul de tare de insula statuii, se pot face poze faine dacă sincronizarea e bună :)
    După aceea, se intră pe East River, pentru a vedea Brooklyn-ul şi partea estică a Manhattanului. Pentru amatorii de inginerie sau tehnică, e fascinant să treci pe sub mulţimea de poduri care leagă cele două "orăşele". Iar poziţia noastră pe vapor (chiar în partea din spate, exact la margine) ne-a oferit privilegiul de a vedea nestingheriţi un soare pe cale să apună şi reflectările mirifice în apă şi pe clădiri.

        Îndreptându-ne către nord, am văzut pe dreapta şi Queens-ul, iar apoi Bronx-ul. Foarte cochetă a fost o căsuţă construită pe apă, întâlnită în calea noastră:

     Prea multe lucruri frumoase şi noi au fost de văzut ca să le pot descrie aici. M-a surprins foarte plăcut să văd un peisaj plin de natură în nordul Manhattanului, de pe Harlem River, şi de asemenea tot în nord, dar pe partea vestică a insulei, de pe Hudson River. Ca să citez de pe site-ul companiei care a organizat croaziera, cele "trei râuri, şapte poduri mari, cinci 'orăşele' (sau diviziuni, dificilă traducerea cuvântului englezesc) şi peste 25 de obiective renumite" fac croaziera o relaxare şi un punct de atracţie pentru oricine, fie turist, fie rezident în New York. Iar ca un sfat, nu cumpăraţi de la plecare cana lor de băuturi pentru că e un fel de "jaf la drumul mare". Mergeţi înainte să ajungeţi la chei într-un Deli sau Pharmacy, luaţi-vă o cantitate suficientă de apa şi mâncare, evitând să consumaţi ceva de la ei. Preţurile sunt ridicol de mari :)
    Toate pozele făcute atunci, pe galerie .