Muzeul figurinelor de ceară

    Una din cele mai renumite atracţii din Times Sq. m-a prins şi pe mine în mreje astăzi, în încercarea mea de a mai bifa ceva pe lista "de făcut în New York": muzeul figurinelor de ceară Madame Tussaud's.
    Ca orice atracţie din zona aia, biletul de intrare e destul de piperat, aproape $38 cumpărat de la ghişeu (sau $30 online), cu opţiunea de a experimenta "tot".
    Prima încăpere e foarte interesant amenajată: o petrecere a starurilor de la Hollywood:

    Evident, cele mai căutate vedete sunt Brad Pitt şi Angelina Jolie, deşi eu am fost plăcut surprins să-l văd pe Patrick Stewart retras într-un colţ:

    Mi-a plăcut mult aranjarea pieselor şi cadrele alese, net superioare unei expoziţii asemănătoare la care am fost cu mulţi ani în urmă în Cluj. Deşi explicabil totuşi, ţinând cont că Madame Tussaud's e una permanentă.
    Printre personajele pe care mi-a făcut plăcere să le văd s-a numărat Pablo Picasso, Albert Einstein şi ...

...da, Bill Gates :)
   În preţul biletului e inclus de asemenea şi accesul la cinematograful 4D. Nu am să stric surpriza explicând în detalii ce s-a întâmplat acolo la vizionarea unei versiuni scurte din "Vrăjitorul din Oz", dar vă asigur că e interesant şi nu e ceva ce se vede/simte la un cinema normal :)
    Per total, deşi scump, a meritat vizita, mai ales că aproape 2 ore nu m-am plictisit chiar deloc. Net superior faţă de Ripley's din punctul meu de vedere!
    Toate pozele de azi aici.

Trei dintr-o lovitură

...sau poate chiar patru :)
    Astăzi am mai bifat unele locuri de vizitat din lista mea pentru New York: un tur la Organizaţia Naţiunilor Unite, "Top of the Rock" şi  "Tenement Museum".
   
    Turul la O.N.U. a fost mai mult din categoria "hai să merg şi aici dacă tot am stat în New York". Nimic spectaculos, poate doar accesul în sala generală de şedinţe, şi unele reconstituiri ale ajutoarelor ce sunt acordate în ţările slab dezvoltate. Pentru $16 (şi pe teritoriul ăla internaţional mult trâmbiţat nu acceptă carduri de credit...) ai parte de aproape 45 de minute de pălăvrăgeală despre planurile salvatoare de vieţi ale ONU, cum se ţin congresele şi voturile, cine pe cine votează şi cum se iau deciziile. Pentru mine a fost mai mult un tur prin care mi s-a confirmat incapacitatea ONU de a face faţă problemelor globale, ca de altfel recunoscută de ghidul nostru de fiecare dată când explica ceva şi trăgea concluziile.
    Mi-a plăcut pistolul de la intrarea în clădire, cel care simbolizează non-violenţa:

    Pe drumul către Rockefeller Center am trecut întâmplător pe lângă Dag Hammarskjold Plaza unde am fost surprins de nişte statui inedite:

 

    Statuile din aluminiu şi fontă sunt rezultatul muncii unei artiste din Islanda, şi se pare că în după-masa aceasta a fost inaugurarea oficială a lucrărilor. Expoziţia se numeşte "Frontiere" ("Borders") şi se află practic în faţa sediului ONU.

    Vizita pe clădirea GE din Rockefeller Plaza, sau, cum e mai bine cunoscută, "Top of the Rock", a fost interesantă. Lăsând deoparte că are 69 de etaje, şi că priveliştea panoramică e senzaţională (din punctul ăsta de vedere Empire State Building o cam întrece totuşi), ceea ce face inedită vizita e vizibilitatea perfectă a Central Park...

 şi...liftul cu tavanul din sticlă transparentă, prin care poţi vedea viteza cu care se deplasează. Parcă eşti într-o navă spaţială! Chiar dacă fusesem înainte pe clădirea rivală, cei $22 au meritat scurtul popas!

    Ultima vizită de azi a fost la "Tenement Museum", sau iarăşi într-o traducere lungă, "Muzeul locuinţelor inchiriate". Sunt câteva apartamente păstrate în clădirile vechi de la sfârşitul secolului XIX, reconstituite interioarele şi purtând povestea familiilor care au locuit în acel loc la cumpăna dintre secole.
    "Muzeul" e accesibil doar însoţit de ghid, şi sunt destul de multe tururi disponibile (ceea ce face cam scumpă vizitarea tuturor apartamentelor, preţul e $20 pe tur). Eu am făcut azi "Getting by", şi am aflat iniţial povestea foarte interesantă a unei familii de evrei din Germania, care au trăit la sfârşitul secolului XIX...

 

...iar apoi o familie de emigranţi italieni care au locuit în acea clădire în timpul "marii depresiuni"...

     Mi-aş fi dorit să merg şi la celelalte tururi, pentru că aranjamentele interioare sunt extraordinare, şi totul te face să te simţi că păşeşti cu adevărat cu mai bine de 100 de ani în trecut...
     Dacă vreunul din locurile prin care am fost azi vă face cu ochiul, nu ezitaţi şi mergeţi, experienţele sunt inedite!

Transit Museum

    M-am chinuit să găsesc o traducere în română cât mai bună pentru muzeul pe care l-am vizitat astăzi, şi anume "Transit Museum", însă ce îmi vine în cap e prea lung pentru titlu: Muzeul transportului în comun din New York.
    Muzeul e amenajat într-o staţie de metrou dezafectată, dar încă operaţională, iar periplul începe cu o istorie în fotografii şi text a primelor tunele construite pentru metroul din New York. Multe informaţii interesante, legate de felul cum sunt construite majoritatea liniilor de tren:

precum şi câteva detalii legate de nivelul de trai de la începutul secolului XX din America:

    Una din secţiunile cele mai interesante e cea în care se prezintă istoria metodelor de taxare a călătoriilor. De la biletele ca de cinema, la monede, pe urmă fise, totul culminând cu celebrul (pentru new yorkezi) MetroCard. Pe galeria Picasa am pozat toate acele aparate folosite în decursul deceniilor, precum şi detaliile legate de diversele metode de colectare a banilor.
    Cum e normal, la nivelul superior e o istorie a autobuzelor. Partea interesantă, pe lângă mulţimea de machete, sunt două autobuze reconstituite în mărime originală, în care poţi să te urci şi chiar să vezi cum e să fi la volanul lor. Recunosc că pentru un minut m-am simţit ca şi restul copiilor de 5 ani din jurul meu care învârteau din volan şi claxonau :)
    Însă piesele de rezistenţă, după părerea mea, au fost vagoanele de metrou vechi, amplasate, cum e şi normal, pe vechiul loc care odinioară forfotea de pasageri.

    De la unele din primele vagoane puse în circulaţie, până la cele mai noi, e o experienţă foarte interesantă care te face să călătoresti, la propriu, înapoi în timp...

    Mi-au plăcut foarte mult reclamele vechi din vagoane, multe din ele fiind foarte amuzante în secolul XXI:

fumul de la ţigările cu filtru e mai bun pentru sănătatea ta

    Pentru o persoană cu afinităţi tehnice, mi-a plăcut foarte mult muzeul. Şi a fost şi ieftin, $6. Pe Picasa sunt toate pozele, merită văzute ca să vă faceţi o mică idee şi să nu rataţi ocazia de a vizita personal acest muzeu!

De la fermă în frigider

    Nu sunt fanul filmuleţelor de pe YouTube care prezintă atrocităţile ce se petrec prin fermele în general americane, pentru că mereu planează un aer de conspiraţie, mereu e cineva împotriva altcuiva şi fiecare vrea să-şi demonstreze punctul de vedere cât mai dur.
    Dar ce am văzut în videoclipul de mai jos m-a şocat şi cutremurat peste măsură. Trecând peste faptul că e o propagandă pro-vegetariană, ceea ce se întâmplă în unele ferme întrece orice imaginaţie macabră. Vă las să vedeţi singuri avertizându-vă că ceea ce veţi vedea e foarte şocant.

Pe gheaţă

   Am descoperit recent un patinoar artificial în Queens care e deschis tot timpul anului: City Ice Pavilion, în Long Island City. Dorindu-mi de când am venit aici să merg să patinez, dar mereu fiindu-mi prea lene sau zicând că Manhattan e prea departe şi prea scump, am profitat într-un final de o ofertă prin Groupon şi astăzi am mers acolo.
    Patinoarul e mare, unul din cele mai bune pe care am fost până acum. Gheaţa a fost curăţată înainte de a lăsa lumea să intre. A fost relativ plin, în principal o grămadă de copii, mulţi veniţi în grup cu şcoala. O oră întreagă am patinat, fără să fac pauză. Da, am căzut de câteva ori, trebuie să recunosc, însă ţinând cont că de peste 2 ani nu am mai patinat, eu zic că m-am descurcat foarte bine!
    Regret acum că nu am ştiut mai de dinainte de acest patinoar. E ieftin ($10 în timpul săptămânii, $13 în weekend, patine incluse), foarte bine amenajat şi amplasat convenient. Dacă în următoarele 2 săptămâni e cineva din New York care vrea să meargă, să-mi dea de ştire că mă înscriu şi eu!

Lion King

    Săptămâna aceasta mi-am îndeplinit încă un vis avut de când am păşit în America: acela de a merge la un musical pe Broadway.
    După ce am citit multe articole, pentru a alege piesa potrivită, m-am decis la Lion King. Povestea clasică a puiului de leu, Simba, transpusă pe scenă, a fost extraordinară. Recunosc că am avut puţine emoţii, dacă îmi va plăcea acest gen de artă, însă decorurile, personajele, muzica şi povestea s-au împletit atât de armonios, încât simţeam că fac parte din ceea ce se petrecea pe scenă.
    Părţile cele mai haioase au fost în opinia mea cele în care apăreau Timon şi Pumbaa. Evident, nu putea lipsi cântecul "Hakuna matata", pe care de câteva zile nu mi-l pot scoate din cap :)
    Biletul, la orchestră, a costat aproximativ $140. Sala a fost plină, iar la final toata lumea a aplaudat artiştii minute în şir în picioare.
    Cu adevărat pot spune că nu m-am săturat de spectacol şi că l-aş revedea oricând!

La Bohème

    Când eram prin liceu, se difuza la TVR un serial ce m-a fascinat întotdeauna: "Aventurile tânărului Indiana Jones". Acţiunea se desfăşoară în anii copilăriei lui Indiana, pe când împreună cu tatăl său vizitau ţări îndepărtate, iar mai apoi povestea continuă în adolescenţa sa.
    În aventurile sale, tânărul Indiana se întâlneşte cu figuri marcante ale epocii în care se desfăşoară acţiunea: de la preşedintele american Theodore Roosevelt, la artişti ca Picasso, Degas, Puccini, Tolstoi, plus multe alte figuri marcante ale secolului trecut (Edison, Pancho Villa, Freud, etc, etc).
    Pe Netflix am găsit, spre bucuria mea, seria completă. Iar pe lângă episoadele propriu-zise, fiecare disc e însoţit de un material bonus care detaliază prin documentare scurte evenimentele sau personajele despre care s-a vorbit în film.
    Şi aşa am descoperit eu...opera. Episodul în care Indy îl întâlneşte pe Puccini e acompaniat de două mini-documentare despre artist şi despre operă. Trebuie să recunosc că înainte să le vizionez, consideram opera ceva plictisitor, de neînţeles, şi fără nicio dorinţă de a merge.
    Dar...am fost aşa de impresionat de prezentarea făcută, încât a doua zi am şi căutat bilete să merg cât mai repede la un spectacol. Iar spre extazul meu, la METropolitan Opera din New York stagiunea asta include chiar opera La Bohème a lui Puccini, prezentată în film! Am scos aproape $180 din buzunar (pentru un loc bun...), pentru spectacolul la care am mers joi seara.
    Nici nu ştiu cum să descriu experienţa avută. Drama, muzica, aranjamentul scenic, artele vizuale, umorul, toate s-au îmbinat într-un spectacol extraordinar. Deşi văzusem filmuleţe de multe ori, nimic nu s-a comparat cu ce am trăit acolo "pe viu". Design-ul scenelor a fost de vis, nu ştiu încă nici acum care mi-a plăcut cel mai mult, pentru că toate s-au ridicat la superlativ. Emoţiile cele mai mari le-am trăit la finalul actului IV, când moare Mimi. Deşi ştiam ce se va întâmpla, nu am putut să nu simt fiori la scena cu o puternică încărcătură emoţională de la sfârşit.
    A fost mai mult decât m-am aşteptat. Sincer, nu m-am gândit niciodată că îmi va plăcea aşa de mult. Un plus mare l-a avut şi faptul că am înţeles ce se cânta graţie subtitrărilor. De aceea sfătuiesc pe oricine nu a mers până acum la operă, să o facă. Să lase deoparte toate prejudecăţile sau temerile, şi să păşească cu încredere pe covorul roşu de la intrare...